Rusia a pierdut statutul de principal furnizor de petrol al Chinei din cauza sancțiunilor occidentale

Darius Muresan |
Data publicării:

Importurile Chinei de ţiţei rusesc au crescut în august cu 28% faţă de perioada similară din 2021, arată datele oficiale publicate în această săptămână.

Pentru pentru prima dată însă, în ultimele patru luni, Arabia Saudită este principalul furnizor al Chinei, transmite Agerpres, care citează Reuters.

Sancţiunile occidentale impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei au determinat mulţi importatori de petrol să taie legăturile comerciale cu Moscova, astfel încât preţurile spot pentru ţiţeiul rusesc au scăzut semnificativ. În februarie, în urma întâlnirii dintre oficialii ruşi şi chinezi, cele două ţări au anunţat că prietenia lor "nu are limite".

Datele Administraţiei Vămilor din China arată că importurile de petrol rusesc, inclusiv livrările prin conducta East Siberia Pacific Ocean (ESPO) şi cele pe mare din porturile ruseşti, au totalizat 8,342 milioane de tone luna trecută.

Cantitatea din august, echivalentul a 1,96 milioane de barili pe zi (bpd), este uşor sub nivelul record din mai, de aproape două milioane bpd. China este cel mai mare cumpărător de petrol rusesc.

Emma Li, China analist la Vortexa Analytics, susţine că actualele livrări din Rusia sunt probabil la acelaşi nivel cu cele din Arabia Saudită, aproape de 8,5 milioane de tone.

Chiar dacă China a majorat achiziţiile de petrol din Rusia, profitând de scăderea achiziţiilor din Europa, importurile din Arabia Saudită s-au redresat luna trecută, la 8,475 milioane de tone, sau 1,99 milioane bpd, cu 5% mai mult faţă de nivelul din august 2021.

De asemenea, Arabia Saudită rămâne principalul furnizor al Chinei în primele opt luni din 2022, cu 58,31 milioane de tone de petrol, faţă de 55,79 milioane de tone din Rusia.

De asemenea, China nu a importat deloc ţiţei din Statele Unite, arată datele oficiale. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel