Rusia a efectuat o nouă lansare a rachetei hipersonice Zircon (Video)

Ionel Copcea |
Data publicării:

Ministerul rus al Apărării a informat că, pe 29.11.2021, fregata Amiral Gorshkov a Flotei de Nord a efectuat o nouă lansare a rachetei hipersonice Zircon.

“Lansarea a fost efectuată din acvatoriul Mării Albe, asupra unei ținte navale aflate la o distanță de peste 400 de kilometri”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax. 

Youtube video image

După cum au precizat reprezentanții militari ruși, lansarea a fost efectuată cu succes, racheta lovind ținta.

“La asigurarea tragerii și închiderea raionului în care s-a efectuat lansarea rachetei au participat nave de suprafață și Aviația navală a Flotei de Nord”, au menționat reprezentanții Ministerului rus al Apărării.

Din datele prezentate de aceștia rezultă faptul că lansarea rachetei hipersonice a fost efectuată pe timp de noapte.

Anterior, fregata Amiral Gorshkov (Proiect 22350) a Flotei de Nord a mai efectuat cinci lansări-test ale rachetei hipersonice Zircon. Acestea au avut loc în iulie și noiembrie 2021, precum și în octombrie, noiembrie și decembrie 2020.

Flota de Nord din cadrul Forțelor Navale ale Federației Ruse a anunțat că că navele Proiect 22350 vor deveni primele platforme purtătoare ale rachetei hipersonice Zircon.

Comentariul autorului: Ministerul rus al Apărării a prezentat pe canalul său de You Tube un scurt material video cu lansarea rachetei hipersonice Zircon, care poate fi vizualizat aici.

Lansarea din 29 noiembrie este a doua lansare a rachetei din cadrul testelor de stat, prima fiind efectuată în urmă cu mai puțin de două săptămâni, pe 18 noiembrie.

Reprezentanții ruși au anunțat că testele de stat vor include un număr de cinci lansări, după care racheta hipersonică Zircon va fi introdusă în dotarea Forțelor Navale, în cursul anului 2022.

Între timp, surse apropiate mediului militar rus au informat că societatea NPO Mashinostroyenia a început deja producerea rachetelor de acest tip, în cadrul unui contract încheiat cu Ministerul rus al Apărării pe 04 august, la forumul tehnico-militar Armata-2021.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel