România, programe C4i, MLI 84 și F-16. Viorel Manole: ”Trump ne-a atras atenția”

Tudor Curtifan |
Data publicării:
EXCLUSIV

Viorel Manole, director PATROMIL, trage un semnal de alarmă în ceea ce privește modul în care România a cheltuit cei 2% din PIB alocați pentru Apărare.

Într-un interviu în exclusivitate pentru Defense România, Viorel Manole a amintit că înzestrare Armatei include în prezent opt programe majore plus încă câteva programe ”extrem de importante”, dar a căror valoare este de sub 100 de milioane de euro.

Directorul PATROMIL a amintit în acest sens că România e printre puținele state din NATO care au alocat 2% pentru Apărare, dar nu a cheltuit întreaga sumă, nici anul trecut, nici anul acesta când cheltuielile au ajuns la „aproximativ 1,65%” din cei 2% alocați. Totul în condițiile în care există propuneri pentru programe în care „românii ar putea să joace un rol puternic”.

La ultima reuniune, la Bruxelles, la Summitul NATO, Donald Trump ne-a lăudat, dar în același timp a spus că i-am alocat, dar nu i-am cheltuit. Anul acesta am cheltuit aproximativ 1,65%”, ne-a precizat Viorel Manole. 

Am avut bani și nu i-am cheltuit? Din toate aceste programe de înzestrare, am atras atenția că avem două programe și jumătate în care românii ar putea să joace un rol puternic, a continuat directorul PATROMIL.

Viorel Manole a amintit de sistemul de comandă-control C4i, asupra căruia a atras atenția că este un „interes esețial de securitate” ca softul să fie românesc. „Softul este interes esenția de securitate. Este crimă dacă softul nu va fi național. Iar național nu înseamnă făcut de o firmă filială a unei firme străine. Nu! O firmă românească cu IT-iști iar România să aibă proprietate asupra softului”.

Iar celelalte programe la care directorul PATROMIL a făcut referire sunt programul de modernizare al mașinii de luptă a infanteriei MLI 84, care era la Mizil și nu în ultimul rând mentenanța pentru avioanele F-16.

„Niciun program din acestea nu a fost demarat în condițiile în care am rămas cu bani necheltuiți”, a concluzionat Viorel Manole.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel