România, prezenţă sporită la misiunile în afara ţării

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
armata romana
armata romana

Prezenţă sporită a forţelor armatei române în misiunile din afara ţării. 

Membrii CSAT au aprobat, miercuri, forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2019, acestea fiind mai mari cu 305 militari faţă de cele din acest an.

Miercuri, a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de către preşedintele Klaus Iohannis.

Prima temă de pe ordinea de zi a constituit-o analiza şi aprobarea obiectivelor României pentru Summitul NATO de la Bruxelles, care se va desfăşura în perioada 11-12 iulie. Reuniunea va reprezenta o oportunitate de exprimare concretă a unităţii şi solidarităţii aliate, respectiv a relaţiei transatlantice şi a determinării aliate în faţa ameninţărilor globale sporite.

Pentru ţara noastră, Summitul prezintă o importanţă deosebită din perspectiva avansării proiectelor de consolidare a posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO, dar şi a proiectării stabilităţii în vecinătatea estică, mai cu seamă în regiunea Mării Negre, precizează un comunicat dat publicităţii după şedinţa CSAT, anunţă News.ro.

De asemenea, în cadrul şedinţei CSAT, membrii Consiliului au analizat şi aprobat, totodată, forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2019. Comparativ cu anul 2018, acestea sunt mai mari cu 305 militari din Armata României, ceea ce reprezintă o creştere de 11,7%.

Astfel, Armata României va participa cu un efectiv de 2.098 militari şi civili la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar Ministerul Afacerilor Interne va participa cu 932 militari şi poliţişti.  

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel