Articolul din Kyiv Independent dezvăluie o discrepanță economică halucinantă. Pe de o parte, avem cele mai sofisticate echipamente militare, cu prețuri astronomice: un sistem Patriot de 1 miliard de dolari, o rachetă Patriot de 4 milioane de dolari, sau un F-35 de 82,5 milioane de dolari.
Pe de altă parte, amenințarea: drone rusești Gerbera, versiuni modificate ale dronelor Shahed, construite din materiale ieftine și produse în masă. Costul unei singure drone? 10.000 de dolari.
Când dobori o dronă de 10.000 de dolari cu o rachetă de 400.000, sau chiar de câteva milioane de dolari, nu e o victorie, ci o afacere proastă. E ca și cum ai folosi un ciocan pneumatic pentru a bate un cui. Economia unui astfel de război este pur și simplu nesustenabilă.
Ucraina a înțeles această problemă de multă vreme. Forțată să se adapteze, a renunțat la ideea de a contracara fiecare dronă cu o rachetă scumpă.
A apelat la soluții inovatoare și, mai ales, economice. De la sistemele antiaeriene Gepard la mitraliere montate pe camioane, ucrainenii au demonstrat că se poate.
Mai mult, au dezvoltat drone interceptoare proprii, al căror cost se situează sub 2.000 de dolari, o sumă aproape ridicolă comparată cu prețul rachetelor occidentale.
În timp ce NATO se laudă cu tehnologie de ultimă generație, Rusia și Ucraina se duelează deja într-un război asimetric. Când un sistem complex și scump e depășit de simplitatea și numărul mare al dronelor, apare o problemă de strategie și de viziune.
Polonia, ca stat NATO, ar trebui să învețe rapid din această situație. Rafal Lipka, un expert polonez în securitate, subliniază necesitatea de a investi masiv în sisteme antiaeroniană dedicate dronelor, care să fie accesibile și eficiente.
Altfel, Alianța riscă să se trezească cu un arsenal impresionant, dar nefolositor, într-un război care se joacă după reguli noi și cu mize diferite.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News