Puşcaşul marin Paul Whelan, condamnat de Rusia pentru spionaj | Statele Unite: Un proces secret, cu dovezi ţinute secrete!

S.I. Catalin |
Data publicării:

Un tribunal rus l-a declarat vinovat luni pe fostul puşcaş marin american Paul Whelan de spionaj în favoarea SUA şi l-a condamnat la 16 ani de închisoare după un proces cu uşile închise, denunţat de diplomaţi americani ca nedrept şi opac, potrivit Reuters.

Whelan - care, în afară de cetăţenia americană, dispune şi de paşapoarte britanic, canadian şi irlandez - se află în detenţie de când a fost arestat de Serviciul Federal de Securitate (FSB) într-o cameră de hotel din Moscova la 28 decembrie 2018.

Moscova susţine că Whelan, 50 de ani, a fost prins în flagrant cu un stick USB conţinând informaţii clasificate. Whelan, care a pledat nevinovat, a declarat că i s-a întins o cursă pentru că pe stick-ul pe care îl primise de la o cunoştinţă rusă credea că sunt fotografii dintr-o vacanţă petrecută anterior în Rusia, precizează Agerpres.

Statele Unite s-au declarat luni "indignate" de condamnarea în Rusia a americano-britanicului Paul Whelan la 16 ani de închisoare pentru spionaj şi au cerut "eliberarea imediată" a acestuia, informează AFP.

Într-un comunicat, şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a deplâns "un proces secret, cu dovezi ţinute secrete şi fără drepturi adecvate pentru apărare".

,,Avem motive serioase să credem că Whelan a fost privat de garanţii legate de un proces echitabil, pe care Rusia este datoare să i-l asigure în conformitate cu obligaţiile sale internaţionale în materie de drepturi ale omului", a subliniat Pompeo.

,,Tratamentul autorităţilor ruse faţă de Paul Whelan a fost îngrozitor. Rusia nu i-a garantat lui Whelan o audiere echitabilă în faţa unui tribunal independent şi imparţial; şi în timpul detenţiei lui, ea i-a pus viaţa în pericol, ignorând problemele lui de sănătate mai vechi, şi l-a ţinut izolat de familia sa şi de prietenii săi, într-un mod inadmisibil", şi-a mai exprimat indignarea secretarul de stat american.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel