Hyundai Rotem prezintă tancul K2 Black Panther la BSDA (Foto): O posibilă achiziție de către România este mult aşteptată

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Tancul de luptă principal K2 Black Panther, prezentat de compania sud-coreeană Hyundai Rotem la expoziția de tehnică militară Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) 2024. Photo source: DefenseRomania @BSDA2024.
Tancul de luptă principal K2 Black Panther, prezentat de compania sud-coreeană Hyundai Rotem la expoziția de tehnică militară Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) 2024. Photo source: DefenseRomania @BSDA2024.

Compania sud-coreeană Hyundai Rotem prezintă tancul de luptă principal K2 Black Panther la expoziția de tehnică militară Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) 2024 de la București, desfășurată în perioada 22-24 mai. Amintim că, o demonstrație a avut loc deja în România, săptămâna precedentă, în poligonul de antrenament militar de lângă Galați. Ministerul român al Apărării Naționale intenționează să achiziționeze noi tancuri principale de luptă pentru a înlocui vechile blindate din epoca sovietică TR-85 și T-55. Astfel, prezentarea tancului K2 Black Panther la BSDA nu este întâmplătoare şi vine în contextul în care România este interesată de acest blindat greu.

Tancul de luptă principal K2 Black Panther, prezentat de compania sud-coreeană Hyundai Rotem la expoziția de tehnică militară Black Sea Defense and Aerospace (BSDA) 2024. Photo source: DefenseRomania @BSDA2024.

Propunerea Hyundai Rotem include transferul de tehnologie și colaborarea cu industria locală, ceea ce ar putea implica o participare parțială a industriei românești de apărare la procesul de producție, mentenanță și service pentru ciclul de viață al tancurilor. Detaliile specifice ale ofertei sud-coreenilor nu au fost încă făcute publice.

Tancul de luptă principal (MBT) K-2 "Black Panther", testat în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan. Sursa foto: Pagina oficială de Facebook a redacției militare de televiziune Pro Patria.

La începutul săptămânii trecute, în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, au avut loc trageri demonstrative cu tancul de luptă principal (MBT) K-2 "Black Panther", dezvoltat de Hyundai Rotem, Coreea de Sud.

Anul trecut, în cadrul programului „Tanc principal de luptă”, Ministerul Apărării Naționale al României a demarat procedurile privind achiziția a 54 de tancuri Abrams. Achiziția se va face prin procedură G2G (Guvern la Guvern). Vor fi achiziționate astfel 54 de tancuri Abrams modernizate în varianta M1A2 şi 12 derivate, pe şasiu de tanc, în uz, din stocul Armatei SUA, inclusiv muniţia şi stimulatoarele de instruire.

România și-a exprimat un interes puternic pentru tancul K-2 "Black Panther", dezvoltat de compania Hyundai Rotem, dar mai ales pentru obuzierul autopropulsat K-9 Thunder - care îndeplinesc ambele standardele NATO. Aceste echipamente militare avansate reprezintă un salt semnificativ în tehnologie și putere de foc pentru Forțele Armate Române.

K2 Black Panther este un tanc de ultimă generație, de înaltă tehnologie, care a înregistrat un interes semnificativ și achiziții recente atât pe plan intern, cât și internațional. Dezvoltat de Hyundai Rotem, K2 Black Panther face parte din forțele blindate ale Coreei de Sud din 2014, fiind conceput pentru a înlocui tancurile mai vechi, precum M48 Patton, aflate în dotarea Armatei Republicii Coreea (RoKA).

Dispune de un armament avansat, inclusiv un tun cu țeavă lisă L/55 de 120 mm, o mitralieră coaxială de 7,62 mm, 12 lansatoare de grenade fumigene montate în turelă și o mitralieră de 12,7 mm montată pe turelă. Acest tanc se remarcă prin puterea de foc, mobilitatea și sistemele de protecție.

Armamentul principal al tancului K2 Black Panther este format dintr-un tun Rheinmetall de 120 mm L/55 cu țeavă lisă de fabricație germană, produs sub licență în Coreea de Sud. Arma este dotată cu un încărcător automat care asigură încărcarea proiectilelor în mișcare, chiar și când tancul se deplasează pe terenuri accidentate.

Tunul de 120 mm poate trage aproximativ 10 proiectile pe minut, iar cu o rezervă totală de 40 de proiectile diverse, tancul Black Panther poate efectua trageri timp de aproape trei minute înainte de a avea nevoie de reîncărcare completă. Un total de 16 proiectile sunt stocate în încărcătorul automat, iar 24 de proiectile sunt stocate în interiorul carenei.

K2 Black Panther este propulsat de un motor diesel german MTU 883 construit sub licență și de un sistem de transmisie Renk. Motorul generează 1.500 CP și oferă un raport putere/greutate de 27,3 CP/t. Transmisia complet automată include 5 trepte de viteză înainte și 3 trepte de viteză înapoi.

K2 poate atinge o viteză maximă de 70 km/h pe drumurile asfaltate și poate menține viteze de până la 48 km/h în teren accidentat. Poate accelera de la 0 la 32 km/h în 7 secunde și poate urca pante cu unghiuri de 60 de grade și poate trece peste obstacole cu înălțimea de 1,3 metri.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel