Polonia intenționează să înființeze două divizii de luptă în cadrul Forțelor Terestre

transportor-blindat-rosmark-8x8-cu-aruncator-de-mortiere-de-120mm_53301400
Ministrul polonez al apărării, Mariusz Błaszczak, a anunțat că, în contextul de securitate generat de Rusia, autoritățile poloneze au în vedere formarea a două divizii suplimentare în cadrul Forțelor Terestre, situate în partea centrală a Poloniei.

Błaszczak a informat despre planul de a crea cele două divizii, în cadrul unui briefing cu personalul de conducere din Ministerul Apărării Naționale și din Forțele Armate ale Poloniei. În prezent, Forțele Terestre Poloneze includ patru divizii (Divizia 11 Cavalerie Blindată, din  Żagań; Divizia 12 Mecanizată, din Szczecin; Divizia 16 Mecanizată, din Olsztyn și Divizia 18 Mecanizată, din Siedlce).

Tot în cadrul briefingului, ministrul Błaszczak a mai anunțat că în curând va fi prezentat așa-zisul „Model 2035” de dezvoltare a Forțelor Armate poloneze, de la care media așteaptă mai multe detalii inclusiv privind formarea diviziilor.

Decizia de a crea noi divizii este o consecință a schimbării mediului de securitate după agresiunea inițiată de Rusia împotriva Ucrainei, iar la baza punerii în aplicare a acesteia se vor afla prevederile Legii privind Apărarea Patriei, precum și o majorare a finanțării ministerului Apărării la 3% din PIB, după cun semnalează site-ul polonez Defence 24.

Oficialii ministerului consideră că, după formarea celor două divizii, potențialul de luptă al Forțelor Terestre va crește semnificativ. În mod normal, fiecare divizie ar trebui să fie formată din trei brigăzi de blindate sau mecanizate și unități de sprijin (artilerie, informații, geniu, logistică, apărare antiaeriană etc.).

Brigăzile, mari unități tactice din compunerea diviziei, au câteva mii de militari și, în funcție de specific, peste 200 de tancuri, 100 - 200 de obuziere și lansatoare multiple de rachete, precum și câteva sute de transportoare și mașini de luptă ale infanteriei, împreună cu o serie de echipamente de sprijin.

Formarea a două divizii va reprezenta, prin urmare, o provocare organizatorică, logistică, de personal și financiară extrem de mare pentru Forțele Armate Poloneze. Potrivit ministrului Błaszczak, personalul suplimentar va fi recrutat prin sistemul serviciului militar pe bază voluntariat, precum și prin majorarea promoțiilor din universitățile militare.

La nivelul anului 2018, costul estimat pentru crearea unei divizii poloneze puternice, întărite, cu artilerie extinsă și propria sa componentă de aviație (dar cu utilizarea parțială a structurilor actuale) era de aproximativ 11 miliarde de dolari.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes
x close