Ministerul polonez al Apărării a precizat, potrivit Defence24, că examinează impactul pe care pandemia COVID-19 îl poate avea asupra finanţării contractelor de achiziţii militare, iar până în prezent nu a fost planificată nicio şedinţă de negociere cu privire la potențialele modificări ale bugetului destinat acestor contracte.
În acest context, Ministerul polonez al Apărării a răspuns unei solicitări înaintate de publicaţia Defence24, precizând că Varşovia a efectuat plata primei tranșe către Statele Unite, prevăzută în contractul de achiziţie pentru avioanele F-35. Cu toate acestea, alte detalii privind viitoarele termene de plată, precum şi sumele care vor fi plătite, rămân în continuare confidenţiale.
Polonia a semnat la începutul acestui an un contract în valoare de 4,6 miliarde de dolari pentru 32 de avioane de luptă Lockheed Martin F-35 Lightning II, pentru a-şi îmbunătăţii apărarea aeriană pe flancul estic al NATO. Astfel, Polonia a devenit prima țară din Europa de Est care va pune la dispoziţia forţelor sale aeriene, avioane de generaţia a cincea.
Contractul prevede: vânzarea a 32 de avioane de vânătoare fabricate de Lockheed Martin şi 33 de motoare F-135 Pratt and Whitney, însoţite de armament, sisteme de navigaţie necesare, dar şi pregătirea piloţilor. Acordul include, de asemenea, un pachet de modernizare care prevede că actualizările introduse ulterior vor fi implementate pe aeronavele livrate.
Livrările sunt programate să înceapă în 2024
Primele 4 avioane F-35, din totalul celor 32 comandate de Varşovia, ar putea fi livrate începând cu anul 2024. Cu toate acestea, aeronavele nu vor fi trimise în Polonia, vor rămâne încă doi ani în Statele Unite, la baza aeriană Luke din Arizona, pentru pregătirea piloţilor. La fel au procedat şi alte ţări care participă la programul F-35 - Norvegia, Olanda sau Italia. Prima escadrilă de avioane F-35A a Forței Aeriene Poloneze va deveni operațională până în 2026, iar cea de-a doua până în 2030.
Toamna trecută, când a fost anunțată vânzarea, Pentagonul a declarat că achiziția de către Polonia a unor avioane F-35 „va sprijini politica externă și securitatea națională a Statelor Unite prin îmbunătățirea securității unui aliat NATO, care este o forță importantă pentru stabilitatea politică și progresul economic în Europa."
Sunt şi voci care se opun achiziţie de avioane F-35
Un candidat la prezidențiale vrea ca Polonia să renunțe la achiziționarea F-35. Potrivit publicației poloneze Rzeczpospolita, Robert Biedron, candidatul prezidențial al stângii poloneze, a făcut afirmațiile cu privire la renunțarea achiziționării avioanelor F-35, în cadrul unei dezbateri care a avut loc la un post de televiziune din Polonia.
Politicianul spune că în acordurile Poloniei nu există nicio clauză cu privire la transferul de tehnologie iar în condițiile epidemiei de COVID-19 achiziția aeronavelor F-35 nu are rost.
Biedron a precizat că din fondurile programului F-35, Polonia ar fi putut inveşti în sistemul medical. Nu e prima oară când Biedron solicită renunțarea la achiziționarea aeronavelor F-35 și redistribuirea fondurilor către cauze sociale. Candidatul stângii și-a argumentat decizia precizând că, „după COVID-19 vom intra în cea mai mare criză economică de după cel de-al Doilea Război Mondial".
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News