Podaru (Leviatan Design): Mărirea salariilor în Armată și industrie e esențială. Responsabilitățile sunt enorme

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: MApN
Sursă foto: MApN

În cadrul conferinței Black Sea and Balkans Security Forum care s-a desfășurat în acest weekend și care a fost organizată de New Strategy Center, un panel important a fost reprezentat de infrastructura militară.

Cătălin Podaru, directorul Leviatan Design, companie românească specializată în proiecte de infrastructură de apărare NATO, a fost unul dintre cei care au luat cuvântul.

CEO-ul companiei românești de infrastructură a subliniat o „temă care e pe buzele tuturor”, amintind importanța nivelului salarial nu doar în cadrul Armatei, cât și în zonele adiacente precum industrie.

„Citisem recent că erau îngrijorați generalii că ofițerii pleacă din Armată și s-a propus așadar mărirea salariilor pentru a depăși această lipsă de personal. Cred că și în acest domeniu, în special pe partea de infrastructură, dar în general în achiziții, trebuie să fie oameni mai bine plătiți. Pentru că au responsabilități enorme. Vorbim de proiecte de zeci și sute de milioane de euro”, a arătat Cătălin Podaru.

CITEȘTE ȘI: Ce se află în spatele F-16, Patriot sau HIMARS. Infrastructura militară are un rol crucial pentru securitatea României

Dar care e obstacolul din fața cooperării?

Cătălin Podaru a vorbit și de relația dintre industrie și Guvern și chestiunile birocratice care îngreunează procesele de achiziție.

„Avem din fericire și exemple bune, atunci când oamenii sunt motivați. Am reușit în acest an greu să ne mișcăm repede, cooperarea există. Din perspectiva noastră cred că e loc pentru îmbunătățiri. În cadrul companiei noastre noi am implementat tehnologii și procese fluide de achiziție a materialelor, cu toate problemele care există cu lanțul de aprovizionare, prețurile care lunar urcă sau problemele cu personalul. În ciuda acestor lucruri noi am reușit.

Chiar și Guvernul s-a mișcat rapid anul acesta, au adoptat legi pe partea de achiziție care s-au adaptat foarte repede. Sunt exemple de cooperare care ne permit să implementăm un proiect mult mai rapid. Cred că ar fi o soluție bună să implementăm o modificare la nivelul achizițiilor speciale pe partea de Armată, care să nu schimbe neapărat legislația pentru că acest lucru necesită timp, dar să importăm modelul unor contracte cu istoric bun pentru ca partea de cerințe să meargă mai rapid. Cred că suntem implicați în această cooperare dintre Guvern și companii pentru a găsi o soluție de a livra rapid. M-aș bucura dacă MApN ar merge în direcția de a elimina partea birocratică”, a conchis Cătălin Podaru, CEO Leviatan Design.

Compania Leviatan Design e implicată în numeroase proiecte civile, dar și în proiecte critice de infrastructură militară, inclusiv la Sibiu, în incinta Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est, dar și în proiecte de infrastructură operațională la Câmpia Turzii în cadrul Bazei 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel