Pentagonul critică prezența portavionului britanic HMS Queen Elizabeth în Asia. SUA arată riscul neglijării apărării Europei

Darius Muresan |
Data actualizării: | Data publicării:
Portavionul britanic HMS Queen Elizabeth, împreună cu o parte a grupului său naval de luptă, sursă foto: Royal Navy
Portavionul britanic HMS Queen Elizabeth, împreună cu o parte a grupului său naval de luptă, sursă foto: Royal Navy

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a criticat, marţi, decizia Guvernului Marii Britanii de a efectua misiuni militare în Asia, argumentând că există riscul de a fi neglijată apărarea în Europa, conform cotidianului Financial Times, citat de agenția de presă Mediafax.

"Avem interese pe glob şi vrem să ne asigurăm că vom colabora pentru a aborda aceste interese", a declarat Lloyd Austin, într-un discurs rostit în Singapore.

"Resursele militare sunt limitate. Dat fiind că încercăm să ne echilibrăm eforturile în diverse părţi ale lumii, nu vrem să ne ajutăm unii pe alţii în regiunea Indo-Pacifică, ci vrem să ne asigurăm că ne ajutăm reciproc şi în alte zone ale lumii. Ne putem concentra puţin mai bine asupra acestui aspect, iar Marea Britanie ar putea fi mai utilă în alte zone ale lumii", a subliniat şeful Pentagonului.

Afirmaţiile lui Lloyd Austin vor deranja Guvernul Marii Britanii, care tocmai a trimis în Asia portavionul HMS Queen Elizabeth. Portavionul și grupul său de luptă au tranzitat marţi Strâmtoarea Malacca spre Marea Chinei de Sud, o zonă disputată de China şi de ţările vecine.

Misiunea are rolul "arborării drapelului Marii Britanii globale", a argumentat săptămâna trecută ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace. Forţele Navale Regale britanice intenţionează să menţină permanent două nave militare în zona Indo-Pacifică.

Lloyd Austin este primul oficial american care exprimă public dubii asupra utilizării eficiente a capabilităţilor militare britanice prin misiunile din Asia-Pacific. Washingtonul a salutat incursiunile militare britanice în această regiune, dar, în declaraţii private, oficiali americani au exprimat dorinţa ca Marea Britanie să colaboreze mai mult cu aliaţii din Europa.

"Guvernul britanic şi-a exprimat clar ambiţia de extindere a influenţei Marii Britanii în regiunea Indo-Pacifică", afirmă Adam Hug, directorul Centrului pentru Politică Externă (Foreign Policy Centre), un institut cu sediul la Londra. Analistul admite că Marea Britanie are interese politice şi comerciale puternice în Asia, dar consideră că Guvernul de la Londra ar trebui "să articuleze mai clar în ce zone simte că poate adăuga valoare activităţilor efectuate deja de aliaţi precum SUA şi Australia, care sunt activi în regiune".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel