Parlamentul ucrainean a decis creșterea numărului de militari din cadrul Forțelor Armate

0f44af6f-0f81-46ff-bab6-a78970cae0e6_13475400
Pe 16 iulie, Rada Supremă a Ucrainei (parlamentul) a adoptat în a doua lectură, cu 310 voturi, un amendament la Articolul 1 din Legea „Cu privire la numărul Forțelor Armate din Ucraina”, prin care se stabilește creșterea numărului de militari pentru această structură de forțe.

Legea majorează numărul total al Forțelor Armate din Ucraina pentru a permite dezvoltarea Forțelor pentru Operații Speciale, precum și pentru constituirea și funcționarea Forțele Teritoriale de Apărare ca nouă categorie de forțe armate.

Astfel, numărul de posturi din cadrul armatei ucrainene va fi majorat cu 11.000 de funcții de militari, iar numărul total al personalului din Forțele Armate din Ucraina va putea fi de 261.000 de persoane, din care 215.000 de militari.

La aceeași dată, a fost aprobată și Legea „Cu privire la fundamentele rezistenței naționale”, care stabilește în principal elementele de bază ale constituirii, organizării și desfășurării apărării teritoriale și a mișcării de rezistență în Ucraina. 

În baza noii legi, rezistența națională reprezintă „o componentă a apărării cuprinzătoare a Ucrainei, care include un set de măsuri organizate și desfășurate în timp de pace și în perioade speciale pentru a implica cetățenii ucraineni cât mai larg posibil în acțiuni menite să asigure securitatea militară, suveranitatea și integritatea teritorială a statului, descurajând și respingând agresiunea și provocând pierderi inacceptabile inamicului, pentru a-l obliga să oprească agresiunea împotriva Ucrainei".

Mișcarea de rezistență se declanșează odată cu debutul unei perioade speciale în teritoriul ocupat temporar al Ucrainei, respectiv în teritoriul Ucrainei care a fost capturat de agresor (inamic) în timpul agresiunii armate împotriva Ucrainei.

Rolul principal în organizarea și îndeplinirea sarcinilor mișcării de rezistență aparține Forțelor pentru Operații Speciale din cadrul Forțelor Armate din Ucraina, dar comandantul-șef al Forțelor Armate poate implica și alte forțe și mijloace de securitate și de apărare din Ucraina.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes
x close