ONU, neîcredere în pregătirea forțelor din Somalia

Vlad Manolache |
Data publicării:
ONU
ONU

Consiliul de Securitate al ONU a amânat luni planul său ce viza reducerea efectivelor unei misiuni de menţinere a păcii în Somalia, apreciind că forţele somaleze de securitate nu sunt suficient pregătite.

Consiliul de Securitate al ONU a amânat luni planul său ce viza reducerea efectivelor unei misiuni de menţinere a păcii în Somalia, apreciind că forţele somaleze de securitate nu sunt suficient pregătite.

Aproximativ 1.000 de soldaţi din misiunea Uniunii Africane în Somalia (AMISOM) urmau să părăsească această ţară până la finalul lunii octombrie, dar Consiliul a adoptat, în unanimitate, o rezoluţie ce amână plecarea acestora până la sfârşitul lui februarie. Misiunea ar număra atunci circa 20.000 de soldaţi.

 Finanţare din partea Naţiunilor Unite şi Uniunii Europene

Desfăşurată în 2007 pentru a veni în sprijinul guvernului somalez în lupta cu miliţiile islamiste, AMISOM operează sub mandat ONU şi primeşte finanţare din partea Naţiunilor Unite şi Uniunii Europene.

Într-o scrisoare adresată Consiliului, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a explicat că proiectele de reducere a dimensiunii forţei AMISOM nu sunt "realiste", amintind că Somalia a suferit cel mai grav atentat din istoria sa în octombrie trecut.

Peste 500 de oameni au fost ucişi într-un atentat cu camion-capcană în centrul capitalei Somaliei, Mogadiscio, atac atribuit miliţiilor Al-Shabaab, afiliate grupării Al-Qaida.

Consiliul a extins autorizaţia pentru AMISOM până la 31 mai 2019 şi a fixat, pentru sfârşitul lui februarie 2019, termenul pentru reducerea efectivelor acestei misiuni. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel