Ministrul Apărării din Polonia: NATO trebuie să se adapteze la noile provocări

Tudor Curtifan |
Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării din Polonia
Sursă foto: Ministerul Apărării din Polonia

NATO trebuie să se adapteze la noile provocări şi ameninţări la adresa securităţii, a susţinut marţi ministrul apărării polonez Mariusz Blaszczak, în contextul creşterii tensiunilor între Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia şi al crizei migranţilor de la frontiera dintre Belarus şi Polonia, informează Agerpres, care citează Thenews.pl.

''Primele două decenii ale noului mileniu au arătat că spectrul provocărilor pentru securitate aflate în faţa noastră este improbabil să se reducă'', a scris Blaszczak într-un articol publicat pe website-ul defensenews.com.

El a subliniat că diversele noi ameninţări trebuie să fie mai bine înţelese pentru a putea fi combătute cu succes.

Demnitarul polonez a explicat că ''dezvoltarea rapidă a tehnologiilor emergente, pandemiile, penuria de resurse naturale esenţiale, accelerarea proceselor demografice'' şi schimbările climatice ''nu pot fi tratate pe cont propriu'', ci ''este nevoie de un efort internaţional concertat''.

"Tratarea dinamicii ridicate a situaţiei regionale şi globale nu va fi eficientă decât dacă vom continua să ne adaptăm continuu. Legile, instituţiile şi mentalităţile noastre trebuie să se adapteze. Armata noastră trebuie să se adapteze. NATO trebuie să se adapteze'', a declarat ministrul polonez al apărării.

În opinia sa, este nevoie şi de gestionarea provocărilor ''nonmilitare'' care vor avea un impact major asupra securităţii şi care pot fi nocive pentru misiunile fundamentale ale Alianţei Nord-Atlantice.

Mariusz Blaszczak a ţinut să puncteze că armata poloneză ''oferă un sprijin vast poliţiei de frontieră pentru închiderea graniţei polono-belaruse'' în contextul crizei migranţilor, protejând astfel de destabilizare Polonia şi ''alte ţări din NATO şi Uniunea Europeană''. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel