Serbia cumpără vehicule de luptă Lazar 3 și își propune să găsească și clienți externi

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:
Vehicul Lazar 3 8x8  Sursa foto: Twitter
Vehicul Lazar 3 8x8 Sursa foto: Twitter

Pe 20 martie 2021, Ministerul Apărării din Serbia a anunțat semnarea unui contract cu compania Yugoimport pentru achiziționarea de vehicule de luptă Lazar 3 8x8.

Contractul de achiziție ”Lazar 3” a fost semnat de colonelul Aleksandar Cakic de la Departamentul de Achiziții din Ministerul Apărării și de directorul Yugoimport-SDPR, Aleksandar Lijakovic, transmite Army Recognition.

Serbia continuă astfel să-și modernizeze forțele armate și dorește să dezvolte noi echipamente militare atât pentru nevoile sale, dar și pentru piața internațională. Recent, armata sârbă a achiziționat vehicule blindate Milosh 4x4 și tancuri T-72B1MS din Rusia.

De precizat că până în prezent Turkmenistanul a comandat 24 de vehicule de luptă pentru infanterie Lazar 3.

În ianuarie 2019, Ministerul Apărării sârb a anunțat livrarea primului vehicul blindat Lazar 3 8x8 către armata sârbă. Vehiculul a fost prezentat în timpul expoziției IDEX din februarie 2017.

Vehiculul are un echipaj format din trei persoane: șofer, comandant și tunar, iar 9 soldați pot fi transportați în spatele vehiculului. Trupele pot intra sau ieși din vehicul printr-o rampă acționată hidraulic situată în partea din spate.

Lazar 3 oferă protecție balistică până la nivelul 3 STANAG 45698, împotriva armelor de calibru 7,62 și niveluri de protecție anti-mină 3A și 3B STANAG 4569.

Versiunea de comandă a luptei este echipată cu o mitralieră M15 controlată de la distanță de calibru 12,7 mm. Turela este echipată cu un sistem electro-optic, cameră video și termică și telemetru laser.

2. -imagine fara descriere- (vehicul-lazar-3-8x8-serbia_46944100.png)

Versiunea IFV (Infantry Fighting Vehicle) este echipată cu o turelă cu un tun M86 de calibru 30 mm și o mitralieră coaxială de 7,62 mm montată pe partea dreaptă a turelei. În plus, pe turelă pot fi montate lansatoare de rachete ghidate antitanc

Lazar este echipat cu un motor care dezvoltă 500 CP și poate circula cu o viteză maximă de 110 km/h.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel