Marea Britanie anulează o comandă de 90 de avioane F-35

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
F-35, sursă foto: Lockheed Martin
F-35, sursă foto: Lockheed Martin

Guvernul de pe Downing Street de la Londra urmează să anuleze o comandă de 90 de avioane F-35 Lightning II care ar fi trebuit să ajungă sub comanda Royal Air Force.

Publicația britanică Defence Journal, care citează The Sunday Times, anunță că Marea Britanie va renunța la 90 de aeronave F-35!

Informația a fost publicată de Sunday Times după ce a avut acces la surse guvernamentale. Anunțul oficial va fi făcut de Londra în cadrul analizei pe apărare care va fi publicată pe data de 16 martie, raport intitulat „Integrated Review of Security, Defence, Development and Foreign Policy”.

O comandă de 90 de avioane F-35 urmează să fie anulată, Marea Britanie concentrându-se pe Tempest, în timp ce 24 de aeronave Eurofighter Tyhoon vor fi retrase mai devreme decât era stabilit”, precizează The Sunday Times, după ce ar fi avut acces la raportul oficial.

Experții militari de la Defence Journal spun că anularea comenzii pentru 90 de avioane F-35 nu e chiar o surpriză. Ei amintesc că Sir Stephen Lovegrove, consilier general pentru Securitate Națională, anunța în ceea ce privește F-35 că „lucrurile se pot schimb pe parcursul unui program lung de înzestrare”.

„Vin din urmă capabilități noi, lucrurile sunt dinamice, și se poate întâmpla ca o achiziție actuală să fie depășită, se poate întâmpla să nu mai fie nevoie de o cantitate atât de mare sau să se schimbe natura amenințărilor”, preciza Lovegrove, antepronunțându-se într-un anumit fel cu privire la anularea comenzii.

 

Marea Britanie va achiziționa doar 48 de avioane F-35 din 138

 

Prin anularea comenzii pentru 90 de avioane  F-35, Royal Air Force va avea în dotare doar 48 de astfel de avioane de generația a V-a.

Din 2015, intenția Londrei a fost să cumpere 138 de avioane F-35 pentru Armata britanică, avioane care să fie operaţionale până în anii 2060.

De precizat că DefenseRomania, în cadrul unui material publicat în decembrie 2020, în momentul în care britanicii au primit încă trei avioane F-35B Lightning II, a scris despre o posibilă anulare a comenzii, citând informații apărute încă de atunci în presa britanică.

În prezent Marea Britanie deține 21 de avioane F-35, urmând ca până în 2025 să ajungă la 48 de aparate. Și, se pare, britanicii se vor opri aici.

 

Tempest, aeronavă de generația a VI-a, ambiția Marii Britanii

 

Cât despre programul Tempest pe care vor să se concentreze britanicii, se știe că Londra a demarat acest program prin care urmărește dezvoltarea unui nou avion, care să dețină tehnologii de generația a VI-a. Viitorul avion Tempest ar putea beneficia de sisteme de armament hipersonice și de capacitatea de a controla drone. 

Noile avioane de luptă Tempest vor înlocui treptat aeronavele Eurofighter Typhoon și vor veni ca o completare a aeronavelor americane F-35.

În program, alături de britanici, se mai află și Italia și Suedia. Cele trei state au semnat deja memorandumul pentru dezvoltarea viitorului avion de luptă.

CITEȘTE ȘI: Program Tempest | Italia, Marea Britanie și Suedia au semnat memorandumul pentru dezvoltarea viitorului avion de luptă

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel