„Dormiți liniștiți, nu ne provocați”: Strategia lui Vladimir Putin de descurajare a statelor europene se rezumă la ameninţări cu atacuri iminente

rusia-armata-rusa-rusia-mlrs_50028000
Armata rusă, sursă foto: Ministerul Apărării din Rusia
Președintele rus Vladimir Putin, un simbol al dictaturii de zi, a lansat un avertisment direct, isteric și tăios către elitele conducătoare ale Europei, acuzându-le că „stârnesc isteria” unui presupus „război cu rușii” și promițând un răspuns „rapid” și „foarte convingător” la ceea ce a numit „escaladarea militarizării Europei”. Declarațiile, făcute în cadrul discursului său anual de la Clubul de Discuții Valdai din Soci, subliniază o adâncire a prăpastiei dintre Moscova și Occident, cu Ucraina ca epicentru al celei mai mari confruntări de la Criza Rachetelor din Cuba din 1962.

Puţin a atacat virulent liderii europeni pentru că ar repeta o „prostie, această mantră, iar și iar” despre un război iminent cu Rusia. El a pus sub semnul întrebării sinceritatea acestor declarații, sugerând că aceștia sunt fie „incredibil de incompetenți” dacă le cred cu adevărat, fie pur și simplu „neonești”.

„Elita dintr-o Europă unită continuă să stârnească isteria. Se pare că războiul cu rușii este practic la ușă. Ei repetă această prostie, această mantră, iar și iar”, a afirmat Putin, adăugând: „Sincer, vreau doar să spun: liniștiți-vă, dormiți liniștiți și aveți grijă de propriile voastre probleme. Aruncați o privire la ce se întâmplă pe străzile orașelor europene.”


Rusia lui Putin ne vrea slabi şi vulnerabili în faţa provocărilor sale

În replică la mișcările de întărire militară din Europa, un exemplu fiind intenția Germaniei de a avea cea mai puternică armată de pe continent, dictatorul de la Kremlin a subliniat că Moscova nu poate ignora aceste evoluții din motive de securitate proprie.

„Nu putem pur și simplu să ignorăm ce se întâmplă. Nu avem dreptul să facem acest lucru din motive de securitate proprie”, a declarat Putin, potrivit The Moscow Times. El a avertizat că astfel de măsuri „vor forța Rusia să acționeze, iar contramăsurile Rusiei nu vor întârzia să apară.”

Răspunsul la aceste amenințări va fi, „pentru a o spune blând, foarte convingător”, a insistat dictatorul rus, reiterând că Moscova a demonstrat de-a lungul istoriei că reacționează rapid atunci când suveranitatea și pacea îi sunt amenințate. Probabil Vladimir Putin a uitat că pe noi europenii nu ne interesează absolut deloc Rusia, cu atât mai puţin să atentăm la suveranitatea sa.


De la Ucraina, la luptă directă cu NATO 

În ceea ce privește conflictul din Ucraina, Putin a formulat cea mai dură acuzație de până acum: „Toate țările NATO luptă cu noi, și nu se mai ascund.”

Dictatorul de la Kremlin a detaliat că statele membre NATO oferă Ucrainei informații prin satelit, furnizează arme, oferă instruire și că „instructori” din țările Alianței ar lua parte efectiv la operațiunile de luptă. Un centru special creat în Europa ar sprijini direct forțele armate ucrainene cu informații și logistică.

Liderul de la Kremlin a aruncat responsabilitatea pentru continuarea luptelor în sarcina unei „minorități în Europa care escaladează constant conflictul,” absolvind Statele Unite de un rol major în încetarea războiului. Acesta a mulțumit, în schimb, partenerilor care au depus „eforturi sincere” pentru pace, menționând statele fondatoare BRICS, Belarus, Coreea de Nord și țări din lumea arabă, în special EAU.

În mod paradoxal, deși acuză NATO, Putin a adoptat un ton pragmatic față de actuala administrație de la Casa Albă, lăudând-o că își afirmă interesele „direct... și fără ipocrizie inutilă.” El a susținut că Washingtonul se ghidează de propriile interese - o abordare pe care a numit-o „rațională” - și a reiterat că și Rusia își rezervă același drept, unul dintre obiectivele sale fiind restaurarea unor relații „cu drepturi depline” cu Statele Unite.

În concluzie, discursul de la Valdai nu a făcut decât să întărească poziția dură a Rusiei, transformând avertismentele anterioare în amenințări concrete de „contramăsuri” rapide. Mesajul lui Putin către Europa este clar: „Nu ar trebui să ne provocați.”

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes
x close