După lansarea portavionului ITS Trieste LHD (L-9890) cu o capacitate considerabilă, care permite operarea avioanelor de luptă F-35B cu decolare scurtă și aterizare verticală (STOVL), Italia își dorește mai mult, un portavion cu propulsie nucleară.
Pe lângă acest portavion, Italia are planuri și pentru submarine cu propulsie nucleară, dintre care unele ar putea deveni parte a grupului de luptă al viitorului portavion.
Comparativ cu portavioanele cu propulsie convențională, cele nucleare au avantajul logistic evident, întrucât pot naviga cât de mult le permit proviziile și muniția, fără a fi nevoie de realimentare.
Cu toate acestea, dezvoltarea propulsiei nucleare și întreținerea ulterioară a reactoarelor sunt foarte costisitoare. Prin urmare, se poate spune că Italia trebuie să construiască și o infrastructură care să poată susține viitoarele sale portavioane cu propulsie nucleară.
În ceea ce privește aeronavele care ar putea fi desfășurate de pe viitorul portavion, Italia are o serie de opțiuni. Având în vedere că operează deja aeronavele F-35B, achiziționarea de către italieni a versiunii F-35C ar veni probabil cu cele mai mici costuri adiacente.
F-35C, cu anvergura aripilor mai mare decât celelalte două versiuni de F-35 și cu posibilitatea plierii acestora pentru a reduce dimensiunea la staționare, este proiectat să poată opera pe portavioane cu sistem de decolare și aterizare convențional, întrucât portavionul cu propulsie nucleară va avea probabil sistem de lansare-acroșare de tip CATOBAR (decolare asistată de catapultă, recuperare prin acroșare).
Dezvoltarea unei variante de aeronavă în cadrul Programului GCAP - Programul Global de Luptă Aeriană dezvoltat de Marea Britanie, Italia și Japonia pentru realizarea în comun a unui nou avion de luptă de generația a șasea - care să poată fi bazată pe portavion este puțin probabilă, pe de o parte pentru că Marea Britanie și Japonia nu au în acest moment planuri pentru astfel de portavioane, și cu atât mai puțin pentru versiuni îmbarcabile ale GCAP, iar pe de alta pentru că este foarte posibil ca programul GCAP să fuzioneze cu celălalt program similar european, franco-germano-spaniol, FCAS (Future Combat Air System).
Este însă foarte probabil ca până în 2040 să fie promovate noi tipuri de aeronave, mult mai potrivite pentru utilizarea de pe portavion, mai ales că tendința actuală este de orientare către drone de diferite dimensiuni și capacități, iar Marina italiană și-a manifestat interesul pentru vehicule aeriene de luptă fără pilot (UCAV-uri).
Chiar în prezent sunt în proces de dezvoltare astfel de sisteme. Aeronava Mojave produsă de americanii de la General Atomics Aeronautical Systems Inc. (GA-ASI), care este un STOVL, a decolat deja de pe portavionul britanic HMS Queen Elizabeth și de pe nava sud-coreeană de desant ROKS Dokdo. De asemenea, UCAV-ul Bayraktar TB3 al turcilor de la Baykar a efectuat numeroase teste de decolare, inclusiv cu lansări de muniție. Ambele firme au în lucru și alte versiuni, GA-ASI testând un derivat CATOBAR al familiei sale de UCAV-uri Gambit, iar Baykar lucrând la avionul de luptă fără pilot Kızılelma destinat înzestrării portavioanelor.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
