Producția, realizată prin parteneriatul dintre divizia Rheinmetall Naval Systems și compania britanică Kraken Technology, este găzduită de șantierul naval Blohm Voss din Hamburg, locație pe care Berlinul o transformă într-un hub tehnologic pentru sistemele autonome navale.
Capacitate de producție fără precedent: Până la 1.000 de unități pe an
Rheinmetall a anunțat o rată de producție inițială de 200 de unități anual, însă arhitectura industrială permite cresterea rapidă până la 1.000 de unități în funcție de cererea pieței. Această capacitate de producție masivă indică faptul că Germania nu vizează doar dotarea forțelor proprii sau a partenerilor sai, ci urmărește să se impună pe o piaţă globale aflate în plină expansiune.
Deși prima comandă oficială vine din partea Ministerului Apărării din Regatul Unit, care a contractat 20 de drone pentru suma de 12,3 milioane de lire sterline, potențialul de export este imens, având în vedere raportul cost-eficiență de aproximativ 821.000 de dolari per unitate.
Specificațiile tehnice ale modelului Kraken K3 Scout
Kraken K3 Scout este cea mai compactă variantă din familia de drone dezvoltată de Rheinmetall, având o lungime de 8,4 metri și un deplasament maxim de 2.500 kg. În ciuda dimensiunilor reduse, platforma este proiectată pentru performanțe extreme pe mare, fiind capabilă să atingă viteze de 55 de noduri (aproximativ 102 km/h). Autonomia este un alt punct forte, drona putând rămâne pe mare timp de 30 de zile, cu o rază de acțiune de 650 de mile nautice.
Controlul și comunicațiile sunt asigurate prin sisteme satelitare, inclusiv Starlink, ceea ce garantează o legătură stabilă cu operatorul indiferent de distanță.
Pentru misiuni de recunoaștere și supraveghere, drona este echipată cu o cameră cu stabilizator montată pe suprastructură, în timp ce pentru misiunile de atac, armamentul este găzduit în interiorul carenei pentru a menține o amprentă radar redusă.
Integrarea rachetelor Brimstone și influența „școlii ucrainene”
![]()
Deși configurația oficială de înarmare rămâne parțial confidențială, analizele tehnice și imaginile de prezentare indică integrarea unui lansator pentru trei rachete Brimstone. Această dotare transformă drona Kraken K3 Scout dintr-un simplu vehicul de patrulare într-un vector de atac de mare precizie, capabil să angajeze ținte de suprafață și infrastructură critică.
Este evident că dezvoltarea acestui sistem a fost puternic influențată de experiența de luptă din Ucraina, unde utilizarea dronelor maritime de tip Sea Baby a demonstrat că platformele ieftine și rapide pot distruge active navale extrem de scumpe.
Compania Rheinmetall a preluat conceptul ucrainean și l-a rafinat prin standarde de producție industriale germane, oferind o soluție care îmbină viteza, autonomia și puterea de foc într-un pachet care poate fi pierdut în luptă fără un impact financiar major asupra bugetului de apărare al armatei.
Schimbarea raportului de forțe pe mare
Industrializarea producției de USV-uri (Unmanned Surface Vessels) semnalează sfârșitul erei în care controlul mărilor era asigurat exclusiv de flote mari și nave costisitoare. Strategia companiei Rheinmetall de a pune la dispoziție sute de unități Kraken K3 permite implementarea unor tactici de atac tip „roi”, capabile să satureze și să copleșească sistemele defensive ale oricărei nave de suprafață convenționale.
Putem aprecia că prin această mișcare, Germania nu doar că își asigură securitatea infrastructurii maritime proprii, dar oferă posibilitatea ca toate celelalte state membre NATO să aibă acces la un instrument de descurajare asimetrică extrem de eficient în bazinele maritime contestate.