Securitatea Europei se mută pe orbită: De ce a crescut cu 55% volumul de capital pentru startup-urile militare în ultimul an
21 Februarie 2026
Regimul de la Teheran a recurs la o manevră de dislocare militară care, la o analiză tehnică riguroasă, indică o criză de echipament majoră în locul consolidării reale a capacităților defensive. Imaginile din satelit furnizate de Planet Labs și Airbus confirmă repoziționarea lansatoarelor de rachete S-300 în puncte strategice din jurul capitalei Teheran și al orașului Isfahan.
Totuși, absența radarelor de angajare și de control al focului de tip 30N6E1 din locațiile surprinse in imagini demonstrează că acest dispozitiv militar este în prezent incapabil să execute misiuni de interceptare.
Repoziționarea lansatoarelor S-300PMU-2, o variantă de export a sistemului rusesc S-300, reprezintă o încercare de a reface rețeaua de apărare aeriană cu rază lungă de acțiune după pierderile suferite în urma atacurilor israeliene din 2024.
Datele tehnice sunt clare: eficacitatea rachetelor 48N6E depinde integral de ghidajul de tip „Track Via Missile” (TVM). În acest mod de operare, racheta transmite datele despre țintă înapoi la radarul de angajare de la sol, care procesează informația și trimite date necesare corectarii directie interceptorului.
Fără prezența radarelor 30N6E1 și a senzorilor de achiziție la distanță mare 64N6E, lansatoarele identificate prin satelit rămân unități inerte. Viteza de zbor de Mach 6 și intervalul de lansare de trei secunde devin irelevante dacă sistemul nu deține capacitatea de iluminare a țintei și de conectivitate prin legătură de date.
Lipsa acestor senzori centrali indică faptul că arhitectura de apărare a Iranului este încă în curs de reconstrucție sau că regimul încearcă o integrare hibridă cu sisteme de producție internă. La Isfahan, prezența lansatoarelor Bavar-373, care utilizează rachete Sayyad-4 și radare Meraj-4 cu baleiaj electronic activ, sugerează o tentativă de a suplini absența tehnologiei rusești distruse sau defecte.
Integrarea componentelor rusești supraviețuitoare într-un cadru de comandă și control domestic ridică însă probleme critice de interoperabilitate și de compatibilitate a fluxurilor de date, reducând precizia urmăririi și rezistența la bruiajul electronic.
O baterie standard de S-300PM include până la douăsprezece lansatoare și un post de comandă 54K6E. Capacitatea de a angaja simultan mai multe ținte performante, inclusiv rachete de croazieră și amenințări balistice, este condiționată de acoperirea radar stratificată.
În prezent, rețeaua iraniană este fragmentată. Utilizarea sistemului Khordad-15 alături de componentele rusești confirmă faptul că Iranul nu dispune de un inventar omogen și funcțional. Această configurație forțată limitează aria de apărare și creează vulnerabilități în fața rachetelor anti-radiație și a atacurilor electronice ale Statelor Unite sau ale Israelului.
Planificarea militară a Washingtonului și a aliaților săi rămâne complicată de prezența acestor active, dar valoarea lor de descurajare este diminuată de incapacitatea regimului de a prezenta un sistem complet operațional. Teheranul a ales să expună vizual lansatoarele pentru a proiecta o imagine de pregătire militară, însă realitatea tehnică indică un sistem de apărare care depinde de soluții improvizate. Vulnerabilitatea infrastructurii strategice iraniene rămâne neschimbată atât timp cât componentele esențiale de detecție și ghidaj lipsesc din dispozitivul de luptă, lăsând punctele cheie expuse unor lovituri de precizie sau unor atacuri cu rază mare de acțiune.
