Întreg echipajul portavionului USS Theodore Roosevelt a fost testat. Marea majoritate, cazuri asimptomatice

Darius Muresan |
Data publicării:
portavionul american USS Theodore Roosevelt
portavionul american USS Theodore Roosevelt

Din întregul echipaj al portavionului american Theodore Roosevelt, care a fost testat în totalitate la COVID-19, două treimi dintre marinarii pozitivi sunt asimptomatici, a informat vineri numărul doi al statului-major interarme, generalul John Hyten, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Pandemia, care imobilizează acest portavion în insulele Guam şi care a costat viaţa unui marinar, a permis Pentagonului să strângă o baze de date preţioasă privind impactul coronavirusului asupra unei populaţii militare importante, a precizat generalul Hyten în cursul unei conferinţe de presă.

"Nu sunt doar 5.000 de persoane, ci sunt 5.000 de persoane de un tip particular", mai tânăr şi mai sănătos decât populaţia generală, a explicat el.

Proporţia bolnavilor asimptomatici luată în discuţie până acum varia între 20% şi 50%, a adăugat generalul american care face parte din celula de criză însărcinată de Casa Albă să lupte împotriva răspândirii pandemiei în Statele Unite."Or, aici suntem la 60-70% asimptomatici", a subliniat el.

Pe de altă parte, numeroşi marinari de pe USS Theodore Roosevelt care au fost testaţi negativi la sfârşitul lui martie au devenit ulterior pozitivi. "Prin urmare, există un factor timp pe care trebuie să îl luăm în calcul", a adăugat generalul american.

 

Pentagonul a suspendat operațiunile militare și va începe testarea trupelor



Puţin mai mult de 10% dintre cei pozitivi au fost testaţi iniţial negativi.

"Ce am învăţat este că cei care au trecut de la negativ la pozitiv au făcut asta întotdeauna în perioada de 14 zile" recomandată în întreaga lume pentru a rămâne în carantină cu scopul de a proteja populaţia sănătoasă, a mai spus el.

"Ce ştim este că o carantină de 14 zile, individuală sau în grupuri foarte mici, urmată de un test, ne va da siguranţa că avem un echipaj sănătos", a ţinut să sublinieze generalul John Hyten.

Pentagonul, care a suspendat mişcările de trupe în lume, a decis să îi testeze cât mai rapid pe toţi membrii forţelor sale pentru a avea o idee mai bună despre procedurile de pus în practică pentru a reveni la o funcţionare mai normală, a precizat generalul.

Vineri dimineaţă, 94% din echipaj fusese testat la COVID-19. În total, 660 de marinari au fost testaţi pozitivi şi 3.920 negativi la noul coronavirus care a făcut peste 150.000 de morţi în lume, dintre care mai mult de 36.000 în Statele Unite.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel