Polonia dezvoltă arme împotriva dronelor. Industria a testat un nou sistem de apărare antiaeriană capabil sa distrugă UAV-uri mici

Cătălin Costea |
Data actualizării: | Data publicării:

După patru ani de cercetare-dezvoltare, în Polonia s-a reușit realizarea unui sistem mobil de apărare împotriva UAV-urilor mici. Compunerea și principiul de funcționare relative simple conferă sistemului un potențial ridicat de pătrundere pe piața de profil.

Potrivit site-ului de specialitate MilMag, la sfârșitul anului 2021, Forțele Aeriene Poloneze au testat un sistem de apărare antiaeriană conceput special pentru contracarea UAV-urilor inamice mici.

Dezvoltarea sistemului a durat din 2018 până în 2022 și a reprezentat rodul colaborării specialiștilor din cadrul Universității Poloneze de Tehnologie Militară cu cei ai companiei de stat Zakłady Mechaniczne Tarnów.

Sistemul propriu-zis este format dintr-o mitralieră cu mai multe țevi WKLM, cu calibrul de 12,7 mm; un telemetru laser: o stație optoelectronică; un radar pentru detectarea țintelor cu suprafață mică de reflexie, cu raza de acțiune de până la 3,5 km și o stație de control de la distanță, care reprezintă postul de lucru al operatorului.

Dezvoltatorii au prevăzut trei moduri distincte în care sistemul poate fi utilizat: “modul manual” - în care controlul este asigurat integral de către operator, „modul semiautomat” -  în care descoperirea și urmărirea țintei se execută automat, iar validarea țintei și controlul focului sunt asigurate de către operator și „modul automat” - în care operatorul lansează doar o comandă de tragere.

Testele au arătat că eficiența maximă a sistemului este realizată atunci când informațiile despre țintă sunt furnizate de către stația optoelectronică, iar cel mai eficient mod de combatere a țintei este modul „automat”.

Întrucât construcția sistemului și calibrul mitralierei permit, polonezii anticipează că acesta poate fi folosit și pentru a distruge forța de luptă a inamicului precum și pentru distrugerea aeronavelor cu pilot sau fără, care zboară la altitudini mici și foarte mici. De asemenea, se consideră că sistemul poate fi foarte bine întrebuințat ca mijloc de apărare antiaeriană pe navele de luptă.

Prima prezentare a produsului a avut loc în cadrul expoziției internaționale din domeniul apărării MSPO-2021, organizată anual de Polonia în localitatea Kielce.

 

.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel