Incident militar între China și SUA: China susține că nava de luptă USS Gabrielle Giffords a intrat ilegal în apele sale teritoriale

Darius Muresan |
Data publicării:

Forţele armate chineze au anunţat luni că o navă militară americană a intrat ilegal în apele teritoriale ale Chinei în apropierea atolului Second Thomas, informează Reuters, menţionând că zona respectivă din Marea Chinei de Sud este disputată.

"SUA au subminat grav pacea şi stabilitatea regională", a declarat un purtător de cuvânt al Teatrului de Operaţiuni din Sud al Chinei, adăugând că americanii au încălcat suveranitatea Chinei, iar nava lor a fost monitorizată şi urmărită, forţele armate chineze fiind "permanent în alertă de nivel ridicat pentru a apăra cu hotărâre suveranitatea naţională".

China are pretenţii extinse asupra apelor teritoriale din Mare Chinei de Sud, revendicate şi de alte ţări din regiune, reaminteşte Reuters.

Nava care a fost implicată în incident a fost nava de luptă USS Gabrielle Giffords, parte a clasei Independence și programului Littoral Combat Ship.

Marina militară a SUA a afirmat că nava de luptă USS Gabrielle Giffords, din clasa Independence, desfăşura operaţiuni de rutină în apele internaţionale, cu respectarea legislaţiei internaţionale.

"Flota a 7-a a SUA acţionează în fiecare zi în Marea Chinei de Sud, aşa cum a făcut de decenii. Aceste operaţiuni demonstrează angajamentul nostru pentru menţinerea unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise", arată un comunicat al marinei militare americane, care adaugă: "Nu vom fi descurajaţi de la continuarea colaborării cu aliaţii şi partenerii noştri în sprijinul viziunii noastre comune privind o regiune indo-pacifică liberă şi deschisă".

În ultimele luni au avut loc mai multe confruntări între nave chineze şi filipineze, iar Beiijingul a protestat faţă de prezenţa unor nave americane care patrulează în zone disputate, notează și Agerpres.

Ultimul incident raportat a avut loc în apele atolului Second Thomas - numit de China reciful Renai - din Insulele Spratly. Conform deciziei din 2016 a unui tribunal al ONU, atolul se află în zona economică exclusivă a Filipinelor.

Duminică, garda de coastă filipineză a desfăşurat două nave în Marea Chinei de Sud, după ce a monitorizat o creştere "alarmantă" a numărului de nave de patrulare maritimă chineze în zona economică exclusivă a Filipinelor. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel