În Polonia, Ministerul Apărării a îndemnat populaţia să nu publice imagini cu mișcările de trupe și echipamente care vor avea loc în cadrul unui exerciţiu militar

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Armata poloneză. Foto: Ministerul Apărării din Polonia
Armata poloneză. Foto: Ministerul Apărării din Polonia

Comandamentul Operațional al Forțelor Armate Poloneze a lansat un apel către cetățeni să nu distribuie fotografii și înregistrări video, precum și alte informații legate de mișcarea unităților militare, a armelor și a echipamentelor militare pe teritoriul țării. Acest apel este legat de cel mai mare exercițiu al forțelor armate poloneze, ''Anakonda 23'', la care vor participa și alte state membre NATO. La aceste manevre militare sunt așteptați să participe în total 13.000 de militari, dintre care 10.000 vor fi militari polonezi.

 

Trupele poloneze și cele aliate vor efectua mai multe manevre militare pe șoselele şi drumurile din vecinătatea unor oraşe poloneze, având legătura cu exercițiul militar ''Anakonda 23''. Coloane de vehicule militare vor fi văzute în majoritatea provinciilor poloneze.

Cu ocazia desfăşurării acestui exerciţiu militară, Ministerul polonez al Apărării a făcut apel la cetăţeni să manifeste o atitudine responsabilă: să nu-i ajutăm pe inamici și să nu publicăm fotografii și înregistrări ale trupelor pe internet.

Cel mai mare exercițiu al forțelor armate poloneze este pe cale să înceapă. ''Anakonda 23'' sunt manevre la care participă trupe aliate și partenere. Ele sunt coordonate cu exercițiul american ''Defender 23'' și cu exercițiul suedez ''Aurora 23''. După cum subliniază armata poloneză, toate acestea fac parte dintr-o inițiativă de exerciții comune desfășurate de-a lungul flancului estic al NATO, numită "Exercițiul Trifecta".

Anul acesta este cea de-a noua ediție a manevrelor miliare ''Anakonda''. Desfăşurarea activităților este programată începând cu data de 6 mai anul acesta, dar pregătirile pentru partea activă au început încă din 17 aprilie. Peste 12.000 de soldați polonezi și câteva sute de soldați din țările membre NATO și partenere sunt așteptați să participe la exercițiu.

În legătură cu activitatea militară, Comandamentul Operațional al Forțelor Armate Poloneze a emis o alertă adresată cetățenilor. Mesajul include un avertisment cu privire la intensificarea deplasării coloanelor militare pe drumurile naţionale poloneze.

Echipamente și soldați ar putea apărea în majoritatea provinciilor, în special începând cu data de 2 mai anul curent, când va începe deplasarea forțelor care vor participa la partea activă a exerciţiului Anakonda 23. 

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel