Implicarea Rusiei în doborârea zborului MH17. SBU l-a reținut pe unul dintre liderii așa-numitei „Direcții de Informații DPR''

Cristian Soare |
Data actualizării: | Data publicării:

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a reţinut un cetăţean ucrainean la Kiev, care în perioada 2014-2020 a acționat ca unul dintre „supraveghetorii” liderilor miliţiilor separatiste ai așa-numitei „Republici Populare Donețk” („DPR”) - prin intermediul Direcția Principale de Informații (GRU) a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse.

Mass-media din Ucraina, făcând trimitere la un comunicat de presă al SBU, a precizat că cetățeanul ucrainean a fost reținut sub acuzația de participare activă la crearea așa-numitei „Direcții de Informații DPR” și a altor unități şi structuri ale direcţiei menționate. În comunicatul de presă serviciul de informaţii ucrainean nu a precizat în clar numele bărbatului reţinut, acesta fiind trecut cu iniţialele K. K.

Persoana reţinută este acuzată de comiterea mai multor infracțiuni, în baza Articolului 258-3 din Codul penal al Ucrainei (crearea unui grup terorist organizat sau a unei organizații teroriste). În cel mai scurt timp posibil, autorităţile ucrainene îl vor judeca pe acesta pentru crearea unei grupări teroriste pe teritoriul țării, mai precizează SBU în comunicatul de presă, postat pe pagina oficială de Facebook.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) are înregistrări ale convorbirilor telefonice ale bărbatului reţinut, din care rezultă că acesta discuta despre neînţelegerile apărute între GRU şi FSB cu privire la controlul liderilor „DPR”.

Citeşte şi: Nume de cod Vladimir Ivanovich. General rus din FSB, acuzat că a autorizat transferul de rachete care a doborât zborul MH17

În cadrul convorbirilor telefonice, persoanele implicate menționează numele directorului FSB, Alexander Bortnikov și al adjuncților săi Andrei Burlaka și Sergey Smirnov. Totodată, în convorbirile telefonice, interceptate de SBU, se discuta şi despre Vladislav Surkov, fostul consilier al lui Vladimir Putin şi responsabil de invazia militară a Rusiei în Ucraina, precum și despre liderii autoproclamatei Republici Populare Donețk” („DPR”), printre care Alexander Zakharchenko şi Alexander Borodai.

Potrivit SBU, liderii și reprezentanții așa-numitei „Direcții de Informații DPR” au legătură directă cu doborârea  avionului de pasageri MH17

De asemenea, o parte importantă a înregistrărilor sunt conversațiile lui K. K. cu generalul GRU, Sergey Dubinsky (nume de cod „Khmuryi”) și Leonid Kharchenko (nume de cod „Krot”) - care se află pe lista persoanelor inculpate de tribunalul internaţional de la Haga, privind doborârea zborului MH17 – la 17 iulie 2014 în regiunea Donețk din Ucraina – de către separatiștii pro-ruși.

Potrivit parchetului general ucrainean, persoana reţinută a gestionat și o rețea de agenți, iar sub comanda şi ordinele sale au fost comise o serie de acţiuni de sabotaj pe teritoriul controlat de guvernul ucrainean, nu în regiunile separatiste.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel