Germania va ține în funcțiune toate cele trei centrale nucleare și după sfârșitul lui 2022

central nucleara de la Bohunice, Slovacia
central nucleara de la Bohunice, Slovacia

Guvernul german este determinat totuși să renunțe la nuclear în 2023.

Germania va prelungi funcţionarea ultimelor sale trei centrale nucleare, a anunţat luni cancelarul federal german Olaf Scholz, informează AFP şi dpa.

"Vor fi create bazele legale pentru a permite funcţionarea centralelor nucleare Isar 2, Neckarwestheim 2 şi Emsland dincolo de 31 decembrie 2022 şi până pe 15 aprilie 2023", se precizează într-o scrisoare adresată de Scholz guvernului său.

Înainte de aceasta, guvernul german a anunţat menţinerea a numai două dintre aceste trei centrale dincolo de sfârşitul lui 2022.

Prima economie europeană depune toate eforturile pentru a-şi reduce dependenţa de importurile energetice din Rusia, după declanşarea invaziei ruse în Ucraina.

Soarta centralei Emsland din nordul Germaniei a suscitat dispute în cadrul guvernului de coaliţie al lui Scholz, în special între liber-democraţi (FDP) şi verzi, care sunt împotriva energiei nucleare.

Însă în final cancelarul federal a tranşat, fără ca un consens să fie înregistrat.

Iniţial, Germania avea drept obiectiv să renunţe la energia nucleară înainte de sfârşitul lui 2022, însă războiul din Ucraina i-a dat peste cap acest plan.

După aceasta guvernul german a decis de asemenea să prelungească activitatea mai multor centrale pe cărbune până în primăvara lui 2024, chiar dacă Germania îşi fixase drept obiectiv să abandoneze cu totul această energie până în 2030.

Într-un recent interviu pentru televiziunea germană, militanta suedeză Greta Thunberg a estimat că ar fi de preferat să se continue utilizarea centralelor nucleare care sunt în prezent active în Germania decât să se revină la cărbune.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel