Germania vrea să cumpere avioane stealth F-35

DefenseRomania Team |
Data publicării:
F-35 Lightning II, foto: Lockheed Martin
F-35 Lightning II, foto: Lockheed Martin

Germania a decis în principiu să achiziţioneze avioane de vânătoare americane F-35, construite de Lockheed Martin, pentru a înlocui aparatele sale vechi Tornado, potrivit unor surse guvernamentale, citate de DPA şi Reuters, precizează Agerpres.

Tornado este singurul avion militar german capabil să transporte bombe nucleare americane, depozitate în Germania, în cazul unui conflict. Însă acest model de avion este folosit de forţele aeriene germane încă din anii '80, iar Berlinul intenţionează să îl scoată din uz între 2025 şi 2030.

La începutul lunii februarie, o sursă militară germană declara pentru Reuters că Germania înclină să cumpere avioane F-35, dar că deocamdată nu a fost luată o decizie finală.

F-35 este considerat cel mai modern avion de luptă. Ca urmare a formei sale şi a învelişului exterior, aparatul de zbor este dificil de detectat de către sistemele radar.

Aceleaşi surse au precizat că armata germană intenţionează să achiziţioneze până la 35 de astfel de avioane.

Înlocuirea avioanelor Tornado este prevăzută în acordul semnat de partidele din coaliţia guvernamentală de la Berlin formată în urma alegerilor parlamentare federale din septembrie anul trecut.

Luna trecută, cancelarul Olaf Scholz a anunţat o creştere masivă a cheltuielilor pentru apărare, precizând că acestea vor depăşi pragul de 2% din PIB stabilit ca angajament de statele NATO, în contextul în care conflictul din Ucraina a forţat Berlinul să regândească politica sa externă şi de securitate.

Scholz a adăugat că armata germană va primi de le bugetul federal aproximativ 100 miliarde euro pentru investiţii şi proiecte de înarmare.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel