Georgia va construi cel mai adânc port de la Marea Neagră: Nave din SUA și NATO vor folosi infrastructura acestuia

uss_mcfaul_georgia_27873800
Georgia
Corespondentul din Tbilisi al cotidianului rusesc Vzglyad a informat, pe 12.09.2022, că Guvernul Georgiei va angaja un grup internațional de consultanță, în vederea implementării proiectului de construire la Anaklia a celui mai adânc port de la Marea Neagră. 

Vicepremierul georgian, Levan Davitashvili, care conduce și Ministerul economiei și dezvoltării durabile, a declarat luni că mai mulți investitori de anvergură, în special din Abu Dhabi, sunt interesați de construirea acestui port.

“Există un interes al investitorilor din statele din Golful Persic și Asia Centrală. Cu sprijinul acestora, intenționăm să obținem o infrastructură portuară modernă, pentru dezvoltarea potențialului de tranzit al Georgiei”, a precizat vicepremierul Davitashvili.

Potrivit declarațiilor acestuia, Georgia are în vedere accelerarea procesului de realizare a proiectului, fără să facă referire la eventuale termene pentru începerea și finalizarea construcției.

În urmă cu câțiva ani, proiectul de construire a portului Anaklia a eșuat, după ce un investitor local nu și-a îndeplinit obligațiile și nu a reușit să asigure finanțarea de 400 de milioane de dolari. În anul 2019, opoziția georgiană a acuzat autoritățile pentru eșecul “din ordinul Rusiei” a construirii unui port la Anaklia. Ulterior, bancherul Mamuka Khazaradze, care a supravegheat proiectul, a trecut în opoziție, iar Guvernul georgian a început să lucreze cu investitori străini. În același timp, și SUA face un lobby activ pentru construirea unui port la Anaklia.  

Potrivit planurilor inițiale, portul, cu o adâncime de 16 metri, trebuia să înceapă să funcționeze în perioada 2020-2021. Costul total al construcției a fost estimat la aproximativ 2,5 miliarde de dolari. Portul urma să fie construit în apropierea graniței cu Abhazia, pe un teritoriu de 400 de hectare. Prin acesta era planificat transportul a până la 100 de milioane de tone de marfă pe an.

După cum a informat presa locală, portul de la Anaklia ar urma să fie întrebuințat și în scopuri militare, urmând inclusiv ca nave de luptă din SUA și NATO să staționeze în acesta. 

Ofițer analist, actualmente în rezervă. Și-a dedicat o mare parte din viață serviciului militar, activând în armată timp de 30 de ani, între 1986 și 2016. În paralel cu cariera militară, în 1997 a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specializarea cehă–franceză. Din 2018, administrează blogul personal remnmilitaryblog.com, unde oferă analize și comentarii asupra evoluțiilor de securitate în zona Mării Negre, combinând experiența practică cu expertiza academică în domeniul limbilor și culturilor străine.
Alte știri de interes
x close