Fregatele din clasa Proiect 22350 vor deveni pilonul Marinei Ruse

Eduard Pascu |
Data publicării:

Fregatele cu rachete ghidate din clasa Proiect 22350 aflate în construcție la șantierul naval Severnoye vor deveni în cele din urmă stâlpul forței marinei rusești, a declarat Andrei Dyachkov, președintele Severnoye Design Bureau.

"Fregatele din clasa Proiect 22350 vor deveni în curând coloana vertebrală a grupărilor de suprafață ale Marinei Ruse. Lucrările la șase nave de război din această serie sunt în curs de desfășurare", a mai spus Andrei Dyachkov, transmite TASS.

”Noile fregate se vor distinge prin armamentul lor, care va spori substanțial potențialul atât al acestor nave de război, cât și al grupurilor navale din care vor face parte, le va oferi noi capacități și va ajuta să facă față sarcinilor suplimentare. De asemenea, navele de război care sunt produse în serie astăzi vor opera ca o unitate lider”, a mai spus el.

Prima fregată din clasa Proiect 22350, Amiral Gorshkov, a captat o atenție deosebită a specialiștilor din întreaga lume în 2019, când a făcut o călătorie în jurul lumii, care a intrat în Cartea Recordurilor pentru Forțele Armate Ruse, a declarat șeful șantierului naval Severnoye. 

Fregatele din clasa Proiect 22350 sunt nave de luptă multifuncționale capabile să lupte eficient cu navele inamice de suprafață, avioane și submarine și să lanseze atacuri împotriva instalațiilor terestre și de coastă cu o rază de acțiune de peste 1.500 km.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel