Experții în apărare au avertizat de mai mult timp că SUA au o capabilitate inacdevată de a trece peste cursurile de apă, în special în teatrul european.
„Statele Unite în mod clar nu au suficientă capabilitate de traversare a râurilor, iar aceasta este o parte importantă a ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat generalul în retragere Ben Hodges, fost șef al Forțelor Terestre americane din Europa, pentru Defense News într-un interviu anterior din acest an. Dincolo de Ucraina, construirea de poduri peste cursurile de apă este „o capabilitate pe care trebuie să o avem în multe locuri din lume”.
U.S. Army a experimentat, recent, încorporarea unei brigăzi de geniu în cadrul unui divizii pentru a trece un curs mare de apă.
În mod obișnuit, capabilități de poduri sunt oferite de brigăzile de geniu, care sunt în subordinea nemijlocită a corpului (de armată), dar în timpul unui exercițiu de luptă la scară mare, la începutul acestei toamne, Brigada 36 Geniu a fost scoasă din Corpul III Blindat și adusă Divizia 1 Cavalerie, a declarat generalul-maior Kevin Admiral, comandantul Diviziei, pentru Defense News într-un interviu din 12 decembrie.
Corpurile, cu un efectiv total de 20.000 până la 45.000 de militari, sunt formate din două divizii, în timp ce diviziile, cu 10.000 până la 15.000 de militari, sunt formate din trei brigăzi, potrivit Defense News.
Unitățile de geniu din divizii „nu sunt construite special pentru operații de luptă la scară mare”, a declarat comandantul Diviziei 1 Cavalerie. Acele unități sunt, de regulă, batalioane aflate în subordinea brigăzilor, care nu sunt adecvate pentru a susține manevre de luptă la scară mare. Pentru a efectua o traversare a golului umed la nivel de divizie în lupte pe scară mare, „aș avea nevoie de resurse externe (…)”, a spus el.
Plasarea Brigăzii 36 Geniu în Divizia 1 Cavalerie în cadrul exercițiului, a oferit diviziei activele de care avea nevoie pentru a traversa golul umed. Deoarece brigada (de geniu) se afla sub controlul comandantului diviziei, a fost mai ușor de coordonat mișcările complexe necesare pentru a stabili condițiile de siguranță și apoi să se execute traversarea de către aproximativ 20.000 de militari și a echipamentelor lor blindate.
Divizia 1 Cavalerie a coordonat, timp de două zile, traversarea golului umed, fiind construite două poduri de pontoane cunoscute sub numele de Poduri Panglică Îmbunătățite, alcătuite din pontoane transportate pe camioane și apoi legate între ele pentru a face plute (portițe – în limbaj militar românesc) mai mari. Șapte pontoane conectate între ele pot susține un tanc M1 Abrams.
Planul de reformă al U.S. Army este amplu și prevede inclusiv transformarea diviziilor în unități de manevră, extrem de mobile, capabile să depășească o gamă mare de obstacole.
În timpul războaielor din Irak și Afganistan, brigăzile au funcționat relativ independent, dar operațiile la scară mare pe uscat, aer, mare, spațiu și cibernetic împotriva adversarilor precum Rusia și China ar necesita operații la nivel de divizie.
Recentul exercițiu a validat necesitatea de a pune brigăzile de geniu sub comanda diviziei, a spus generalul-maior Kevin Admiral, și este parte a unui plan mai amplu de reproiectare a structurii forței pe măsură ce U.S. Army se modernizează și trece de la folosirea de ani de zile a brigăzii ca unitatea tactică care planifică și execută operațiile de manevră. Acum, U.S. Army planifică să dea diviziei această responsabilitate.
Exercițiul „ne-a oferit o șansă bună de a face o validare inițială a Diviziei Blindate de Lovitură (Armored Strike Division) a U.S. Army 2030”, a spus generalul. „Aceasta este direcția corectă pentru diviziile blindate.”
Army Futures Command (Comandamentul care proiectează dezvoltarea U.S. Army – nota autorului) continuă să lucreze la cum va arăta structura unei forțe modernizate în 2030 și după, încorporând lecții din exerciții precum acesta - Remagen Ready Exercise.
Planul U.S. Army de a crește dimensiunea companiilor de geniu este „pe drumul cel bun”, potrivit șefului de achiziții al serviciului, Doug Bush. „Trebuie doar să găsești banii”, a spus el într-un interviu din această toamnă. „Este o mare prioritate, mai ales că au învățat multe încercând să se deplaseze prin Europa.”
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News