Explozie în apropierea unui centru de antrenament din Afganistan

S.I. Catalin |
Data publicării:
Soldații afgani stau de gardă la locul exploziei din orasul Kabul, Afganistan, 30 mai 2019.
Soldații afgani stau de gardă la locul exploziei din orasul Kabul, Afganistan, 30 mai 2019.

Cel puţin şase persoane şi-au pierdut viaţa şi alte şase au fost rănite joi într-un atentat sinucigaş comis la intrarea într-un centru de instruire militară din capitala afgană Kabul, au anunţat oficiali din domeniul poliţiei şi al securităţii, relatează Reuters.

Potrivit unui oficial, care a vorbit sub rezerva anonimatului, atacatorul a detonat explozibili pe care îi avea asupra sa după ce nu a reuşit să intre în Universitatea de Apărare Naţională Marshal Fahim, la vest de Kabul.

Explozia a avut loc în timp ce cadeţii ieşeau din colegiu, care este una dintre principalele academii de instruire a ofiţerilor din Afganistan.

Atacul nu a fost revendicat până în prezent şi survine în timp ce reprezentanţi ai talibanilor s-au întâlnit cu politicieni afgani la Moscova, în cadrul unor eforturi de a ajunge la o înţelegere pentru a pune capăt unui conflict care durează de 18 ani.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel