Europa vrea să scape de dependența digitală față de Statele Unite. Care sunt pașii pentru suveranitate tehnologică

În mai 2025, Karim Khan, procurorul-șef al Curții Penale Internaționale (CPI) cu sediul la Haga, a deschis laptopul și a descoperit că nu își mai poate accesa contul Microsoft Outlook. Sancțiunile impuse de administrația Trump asupra sa, după ce CPI emise mandate de arestare împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, s-au propagat instantaneu prin infrastructura digitală. Microsoft i-a anulat accesul la e-mail, forțându-l să migreze la Proton Mail, un furnizor elvețian, iar conturile bancare din Marea Britanie i-au fost blocate.

Incidentul a declanșat îngrijorări serioase la Bruxelles cu privire la un potențial „kill switch" american care ar putea opri infrastructura digitală de care depind europenii. Dezbaterea despre suveranitatea digitală europeană, purtată în cercuri academice și tehnocrate de ani de zile, a căpătat brusc concretețe politică. 

În iunie 2025, Microsoft a admis în fața unui tribunal francez că nu poate garanta suveranitatea digitală în cazul unui ordin legal justificat în temeiul CLOUD Act american, care permite autoritățile SUA să acceseze date stocate pe servere Microsoft în străinătate. Era, de fapt, prima confirmare judiciară oficială a unei vulnerabilități pe care Europa o discuta de ani buni fără să o trateze cu adevărat ca pe o urgență.

De ce a ajuns Europa în această situație

Răspunsul nu este unul simplu. Europa a ajuns dependentă tehnologic de SUA și Asia printr-o evoluție organică, nu prin decizie politică. Timp de trei decenii, companiile americane Microsoft, Amazon, Google au construit infrastructuri cloud superioare oricărei alternative europene, la prețuri competitive, cu servicii de calitate. Guvernele și instituțiile europene le-au adoptat aproape natural, fără să se întrebe ce se întâmplă dacă relația politică transatlantică se deteriorează.

Astăzi, peste 80% dintre serviciile cloud cheie și infrastructura digitală critică a Europei sunt controlate de companii non-europene, în covârșitoare majoritate americane. În semiconductori, situația este la fel de fragilă: vulnerabilitatea Europei față de lanțul global de aprovizionare cu cipuri, concentrat în Asia de Est, a fost evidențiată în anii anteriori de conflictul de control de la Nexperia, producătorul de cipuri sub proprietate chineză din Olanda.

La aceasta se adaugă o problemă juridică structurală: CLOUD Act american din 2018 permite autorităților federale să acceseze date stocate de furnizorii americani în alte țări,  un mecanism care intră în conflict direct cu normele europene de protecție a datelor.

Rezultatul este o dependență cu două fețe. Europa este vulnerabilă atât față de deciziile politice ale Washingtonului, cât și față de perturbările din lanțurile de aprovizionare asiatice cu semiconductori, cele două tehnologii de care depinde orice infrastructură digitală modernă.

Ce propune Comisia Europeană

Pachetul prezentat pe 3 iunie de Comisia Europeană, denumit „European Technological Sovereignty Package",  include două propuneri legislative majore: Chips Act 2.0 și Cloud and AI Development Act (CADA), alături de o Strategie pentru Open Source și o Foaie de parcurs pentru digitalizarea și inteligența artificială în sectorul energetic.

Chips Act 2.0 urmărește construirea capacității în tehnologii semiconductoare de ultimă generație care alimentează aplicațiile de inteligență artificială, cu prioritizarea explicită a construirii unei fabrici europene pentru producție avansată de semiconductori. Contextul este dramatic, întrucât, în prezent, Europa produce doar 10% din semiconductorii globali, în ciuda Chips Act adoptat în 2023. 

Cloud and AI Development Act va introduce un cadru european unificat pentru evaluarea suveranității cloud și AI, cu diferite niveluri de cerințe în funcție de sensibilitatea aplicațiilor. Virkkunen, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene responsabilă cu portofoliul de suveranitate tehnologică, a precizat că va fi dificil pentru companiile americane să atingă cel mai înalt nivel de suveranitate, din cauza obligațiilor care le revin prin CLOUD Act. 

Concret, companiile cloud care nu îndeplinesc criteriile de suveranitate vor fi excluse din contractele guvernamentale sensibile, iar Bruxelles-ul va dobândi puteri de urgență pentru a prioritiza producția de cipuri în timpul crizelor de aprovizionare, inclusiv capacitatea de a anula acorduri comerciale existente.

Pe latura investițională, estimările Comisiei indică necesarul de finanțare: 120 de miliarde de euro pentru semiconductori, 200 de miliarde pentru centre de date până în 2036, 100 de miliarde pentru cloud și AI și 2 miliarde pentru software open-source pe șapte ani.  

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a sintetizat miza astfel: „Nu ne putem permite să depindem de alții pentru tehnologiile care țin spitalele noastre în funcțiune, rețelele electrice stabile și serviciile securizate." 

Obstacolele reale din calea autonomiei europene

Pachetul prezentat miercuri este cel mai ambițios demers european în domeniu, dar criticii îl pun deja sub lupă pe mai multe fronturi.

Primul obstacol identificat este cel politic intern. Propunerile trebuie aprobate de statele membre și de Parlamentul European, un proces care poate dura ani și care va genera presiuni din partea industriei. Computer and Communications Industry Association, care include Amazon și Google, a calificat propunerile Comisiei drept „o rețetă periculoasă pentru închiderea graduală a pieței". 

Al doilea obstacol este relația cu Washingtonul. Comisia recunoaște că adoptarea pachetului riscă să agraveze relațiile deja tensionate cu administrația Trump, care a criticat sistematic reglementările digitale europene și a amenințat cu noi tarife vamale.

Al treilea și ce cel mai profund obstacol este de natură industrială. Keegan McBride, director la Tony Blair Institute for Global Change, avertizează că o retragere completă într-o abordare „Europe-first" va lăsa continentul mai slab: „Marile puteri nu folosesc tehnologia doar acasă, trebuie să aibă ambiția globală de a construi, implementa și exporta tehnologia lor în lume. În prezent, Europa nu face asta." 

Cu alte cuvinte, suveranitatea tehnologică reală nu înseamnă doar să nu depinzi de alții, înseamnă să construiești ceva suficient de bun încât alții să depindă de tine. Iar distanța dintre unde se află Europa astăzi și acel obiectiv rămâne considerabilă.

Ce poate face Europa

Pachetul trasează corect direcția: investiții masive în semiconductori proprii, un cadru juridic care să protejeze datele sensibile de accesul unilateral al guvernelor străine, multiplicarea capacității de centre de date și stimularea ecosistemului open-source ca alternativă la dependența de furnizori unici.

Dar autonomia tehnologică autentică necesită mai mult decât legislație și fonduri. Necesită o piață internă suficient de integrată pentru a scala produse europene la nivel competitiv, o cultură antreprenorială care să tolereze riscul și eșecul, și o coordonare industrială pe care Europa a demonstrat că o poate realiza (Airbus rămâne modelul de referință invocat frecvent), dar nu întotdeauna și nu rapid.

Dacă lecția din episodul Microsoft - CPI a fost că dependența tehnologică poate fi transformată într-o armă de orice guvern care controlează companiile din țara sa, atunci răspunsul corect al Europei nu este izolarea, ci construirea propriei capacități. Una suficient de solidă încât niciun actor extern să nu poată acționa pârghii pe care Europa nu îl vede.