Erdogan e convins că după ce va discuta cu Biden va începe o „nouă eră” a relațiilor dintre Turcia și SUA

Tudor Curtifan / 26 mai 2021 / 20:46

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat miercuri speranţa că o întâlnire viitoare cu omologul său american Joe Biden va deschide o 'nouă eră' în relaţiile dintre Ankara şi Washington, care au fost foarte tensionate din 2016, potrivit Agerpres, care citează France Presse.

'Sunt convins că întâlnirea noastră cu Joe Biden la summitul NATO (din 14 iunie) va anunţa o nouă eră', a spus Erdogan în cadrul unei întrevederi în format de videoconferinţă cu şefi de companii americane.

'Acordăm importanţă alianţei noastre cu SUA', a insistat el.

Aceste declaraţii survin după ani de tensiuni care s-au accentuat după recunoaşterea, luna trecută, de către administraţia lui Joe Biden a genocidului armean de către Imperiul Otoman în timpul Primului Război Mondial.

Această decizie a fost puternic criticată de Ankara, care recunoaşte masacrarea armenilor, dar respinge termenul de genocid, spunând că a fost vorba de un război civil în Anatolia, dublat de o foamete, în care au fost ucişi între 300.000 şi 500.000 de armeni şi tot atâţia turci.

Relaţiile între Turcia şi SUA, ambele ţări membre NATO, s-au deteriorat din 2016 în urma mai multor dispute.

În special achiziţionarea de către Ankara a sistemului de rachete rusesc S-400 a iritat Washingtonul, care a exclus Turcia din programul de fabricare a avionului stealth american F-35.

Dar pe măsură ce Turcia a început să devină tot mai izolată pe plan diplomatic şi se confruntă cu dificultăţi economice grave, Erdogan a încercat să aplaneze disensiunile în relaţiile cu SUA şi Uniunea Europeană în speranţa de a atrage investitori noi.

Preşedintele turc a reiterat miercuri în faţa şefilor de companii americane obiectivul de a creşte volumul comerţului dintre Turcia şi SUA la o sută de miliarde de dolari, subliniind importanţa avansării 'intereselor comune'.

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt1
YesMy