”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin

Rezultatul războiului din Ucraina va determina în mare măsură cum va arăta viitoarea ordine mondială. Aceasta este conform unui addendum secret la conceptul oficial de politică externă a Rusiei, document care a fost obținut de The Washington Post de la unul dintre serviciile europene de informații.

În document, Moscova mizează în continuare pe o ”campanie ofensivă de informare”, care vizează Occidentul, cu scopul de a submina unitatea acestuia.

„Este important să se creeze un mecanism de căutare a vulnerabilităților în politicile lor externe și interne (occidentale - n.r.) pentru a dezvolta pași practici pentru a slăbi adversarii Rusiei”, se arată în addendum, un document ce detaliază noul concept de politică externă a Rusiei.

Dacă așa sună un document de politică externă, nu putem decât să ne imaginăm care sunt direcțiile de acțiune pregătite de Moscova la nivelul Ministerului Apărării.

Foto ilustrativ, de la o ședință prezidată de Vladimir Putin

„Trebuie să ne adaptăm în continuare abordarea relațiilor cu statele neprietene”, citează The Washington Post din document. Toate aceste acțiuni, sunt gândite de Moscova în numele rezultatului războiului din Ucraina, pe care Rusia îl numește „operație militară specială” și de care, potrivit documentului, va depinde următoarea ordine mondială.

În anexa secretă la conceptul de politică externă a Rusiei, se solicită și măsuri în „sfera militar-politică, economică și comercială precum și informațional-psihologică”, care ar urma să fie introduse împotriva așa-zisei coaliții a „țărilor neprietene”, unde Kremlinul trece practic toate țările occidentale, în frunte cu Statele Unite.

Potrivit articolului WP, documentul rusesc reprezintă prima confirmare oficială - făcută publică - a preocupărilor pe termen lung ale reprezentanților occidentali, care avertizează de ani de zile despre un război hibrid rusesc. Războiul hibrid se manifestă, printre altele, în încercarea de a influența alegerile democratice în unele state UE și în SUA și, în același timp, să răspândească frica și incertitudinea în aceste țări.

Întrebat de publicația americană, Ministerul rus de Externe a spus că nu comentează „existența sau inexistența documentelor interne” sau progresul lucrărilor la acestea. „Așa cum am afirmat deja de mai multe ori la diferite niveluri, putem confirma că suntem hotărâți să luptăm decisiv împotriva pașilor agresivi ai Occidentului colectiv în cadrul războiului hibrid declanșat împotriva Rusiei”, a adăugat acesta.

 

Rusia poate crea multe probleme pe plan global

 

Alte propuneri din documentul de politică externă analizat de WP sugerează că Moscova alimentează conflictul dintre Statele Unite și China pe subiectul Taiwan, având ca scop o apropiere între Rusia și China. De asemenea, Kremlinul încearcă să escaladeze situația din Orientul Mijlociu în jurul Israelului, Iranului și Siriei pentru a îndrepta atenția SUA către problemele din această zonă.

„Rusia poate cauza necazuri americanilor din multe zone ale lumii”, a declarat un expert rus, cunoscut pentru legăturile sale strânse cu vârful diplomației ruse, dar care a vorbit sub rezerva anonimatului. „În Orientul Mijlociu, Asia de Nord-Est, Africa și chiar America Latină”, a calculat el.

Situația tensionată din Ucraina este acum exacerbată și de faptul că Congresul SUA încă nu a aprobat un alt pachet de ajutoare pentru Kiev, care este blocat de republicani. Ajutorul ar trebui votat în această săptămână, dar nu este încă clar cum va arăta actul final.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel