Demonstraţie de forţă a militarilor români la exerciţiul „Justice Eagle 20.2” (Foto)

La Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din Babadag, aproximativ 300 de militari au participat, în perioada 8 – 18 septembrie, la etapa acţională de pregătire şi executare a tragerilor de luptă nivel pluton şi companie a exerciţiului în context întrunit „Justice Eagle 20.2”.

Brigada 9 Mecanizată ,,Mărăşeşti”, alături de partenerii americani este prezentă cu subunităţi de infanterie, tancuri, artilerie şi sprijin logistic.

Acest exerciţiu a avut ca obiective creşterea interoperabilităţii forţelor partenere participante la exerciţiu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun, evidenţierea coeziunii, unităţii şi solidarităţii dintre cele două state partenere, dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare.

Pe timpul instrucţiei militarii au fost vizitaţi de generalul-maior Dragoş Dumitru Iacob, comandantul Diviziei 2 Infanterie ,,Getica", şi general de brigadă Florin Marian Barbu comandantul Brigăzii 9 Mecanizată ,,Mărăşeşti”, cărora li s-au prezentat elementele specifice procesului de planificare, pregătire şi desfăşurare a misiunilor şi tragerile reale de luptă a subunităţilor participante la exericiţiu.

Întreaga perioadă alocată executării acestui exerciţiu este gândită într-o dinamică graduală ascendentă a angajării efectivelor în antrenamentele din teren, cu şi fără trageri de luptă prin planificarea unor şedinţe de tragere de nivel pluton şi companie.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel