Cum se prezintă apărarea aeriană a Iranului? Sisteme de rachete copiate şi supraapreciate

DefenseRomania Team / 03 feb 2021 / 11:22

La mijlocul anului 2019, Iranul, prin vocea ministrului apărării, generalul de brigadă Amir Hatami, anunţa dezvoltarea unui nou sistem de apărare aeriană, echipat cu rachete sol-aer Khordad 15. Analistul american Michael Peck scrie într-un material pentru revista The National Interest că sistemul iranian de apărare nu este atât de nou pe cât pare, acesta fiind o copie puţin mai avansată după un sistem sovietic.

În 2019, la ceremonia de prezentare a sistemului, generalul iranian Amir Hatami preciza că acesta este „capabil să detecteze avioane și drone de luptă de la 150 de kilometri distanță și poate urmării aceste ţinte pe o rază de 120 de kilometri.

Sistemul, poate detecta, de asemenea, ținte stealth aflate la o distanță de 85 de kilometri și le poate distruge într-un interval de 45 de kilometri, cel puţin asta susţine Iranul despre sistemul Khordad 15.

La momentul respectiv, generalul Hatami a susținut că rachetele Sayyad 3 ale Khordad 15 detectează, interceptează și distrug simultan șase ținte, iar sistemul poate fi gata de luptă în mai puțin de cinci minute.

Hatami a mai spus că „sistemul de apărare aeriană este echipat cu un radar cu matrice de antene în reţea fazată și platforme de lansare independente ce poate acționa eficient împotriva diferitelor ținte aeriene, cum ar fi avioanele de recunoaștere, bombardierele și avioanele de război tactice.

Presa iraniană s-a lăudat că sistemul Khordad are un design gândit în totalitate de industria naţională de apărare, ca urmare a progreselor majore înregistrate în sectorul său de apărare.

Analistul american Michael Peck precizează că ceea ce Iranul susţine nu este neapărat adevărat, deoarece Teheranul are ’’un palmares fabulos’’ în materie de copiat tehnică militară care aparţine altor state.  Michael Peck aminteşte că avionul de luptă iranian Kowsar este copiat după avionul american F-5, furnizat de SUA forțelor aeriene ale Şahului Mohammad Reza Pahlavi, înainte de a fi înlăturat de la putere în 1978.

Racheta antiaeriană Sayyad 1 a Iranului este derivată din rachetă rusească SA-2 sau prin ''copierea unei alte copi'' a rachetelor SA-2, construită de China și Coreea de Nord, susţine Michael Peck.

Sayyad 2 a intrat în producție de serie în 2013 și are o autonomie maximă de aproximativ 150 de kilometri (93 mile), potrivit Benham Ben Taleblu, cercetător la Foundation for Defense of Democracies.

„La fel ca majoritatea armelor iraniene, Sayyad SAM își are originile în hardware-ul militar străin. Sayyad-2 se bazează pe SM-1 american (RIM-66), pe care marina iraniană l-ar fi primit de la SUA înainte de Revoluția Islamică din 1979 ”, scrie Taleblu.

În 2013, Iranul a susţinut că sistemul S-200 SAM va fi echipat cu Sayyad-2. De atunci, Iranul a dezvoltat un Sayyad SAM cu o rază de acțiune mai lungă pentru sistemul Talash, numit Sayyad-3.

Atât Sayyad-2, cât şi Sayyad-3, au fost concepute pe fondul creșterii tensiunilor dintre Iran și SUA. Administrația Donald Trump a abandonat acordul JCPOA cu Iranul, acord care trebuia să ridice sancțiunile internaționale în schimbul angajamentelor Teheranului de a renunţa la planurile de dezvoltare a unor arme nucleare. SUA au reimpus de atunci sancțiuni care au afectat grav economia Iranului.

După afirmațiile că Iranul se pregătea să riposteze prin lovirea țintelor SUA în Golful Persic, portavionul USS Abraham Lincoln a fost trimis în regiune.

Analistul american Michael Peck susţine că rachetele Sayyad 3 nu sunt un instrument de descurajare atât de mare al Iranului în potriva operațiunilor militare americane, în cazul în care va izbucni un conflict militar.

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2021 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy