Coreea de Nord a lansat două proiectile cu rază scurtă de acţiune

S.I. Catalin / 31 oct 2019 / 13:54

Coreea de Nord a lansat joi două proiectile, posibil rachete, între Peninsula Coreeană şi Japonia, au anunţat Garda de coastă japoneză şi armata sud-coreeană, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al armatei sud-coreene, cele două proiectile lansate de Coreea de Nord sunt cu ''rază scurtă de acţiune''.

Proiectilele, despre care autorităţile japoneze au afirmat că par să fie rachete balistice, au parcurs aproximativ 370 de kilometri şi au atins o altitudine de 90 de kilometri, a anunţat, la rândul său, Statul Major General al armatei sud-coreene (JSC).

Militarii sud-coreeni şi americani efectuează o analiză detaliată a lansărilor, se arată în comunicat.

Cele două ''proiectile neidentificate'' au fost lansate joi după-amiază din provincia Phyongan de Sud, în centrul ţării, a precizat anterior armata sud-coreeană într-un comunicat.

Garda de coastă din Japonia a indicat că cele două proiectile au căzut în afara Zonei Economice Exclusive a Japoniei (ZEE), care se extinde pe 370 kilometri de zona de uscat.

Ora lansării, după-amiază, este diferită de cea a testelor din acest an care au fost efectuate în zori.

Miercuri, agenţia de ştiri sud-coreeană Yonhap, care a citat o sursă militară, a indicat că au fost detectate mişcări ale unui transportator de lansatoare (TEL), folosite la lansare de rachete, în Coreea de Nord.

Lansarea de joi survine pe fondul unei blocări a negocierilor pentru denuclearizare cu Statele Unite şi al tensiunii dintre cele două Corei.

Duminică, Phenianul a declarat că nu au fost înregistrate progrese în relaţiile dintre Coreea de Nord şi SUA.

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a stabilit sfârşitul anului ca termen limită pentru discuţiile de denuclearizare cu Washingtonul şi într-o declaraţie făcut duminică un înalt oficial nord-coreean a afirmat că ar fi o greşeală pentru Statele Unite să ignore acel termen.

Coreea de Nord a testat mai multe modele noi de rachete anul acesta, inclusiv o nouă rachetă balistică lansată de pe un submarin pe 2 octombrie.

Potrivit Phenianului, rachetele sunt necesare pentru a se apăra de noi avioane militare şi arme achiziţionate de Coreea de Sud, între care un avion de luptă american F-35.

Coreea de Nord a acuzat, de asemenea, Statele Unite şi Coreea de Sud de continuarea unor politici ostile, între care şi exerciţii militare comune.

Oficiali americani au minimalizat importanţa testelor efectuate recent de Coreea de Nord, afirmând că au fost realizate cu rachete cu rază scurtă de acţiune.

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2019 - Toate drepturile rezervate.
defense.n-nxt.26