Concernul militar germano-britanic RBSL testează prototipul primului tanc Challenger 3 (Foto)

tanc-challenger-3_54780900
Primul tanc de luptă principal Challenger 3 (CR3) de pre-producție a ieșit de pe linia de producție la Telford și a fost trimis în germană pentru teste. Sursa Foto: RBSL.
Rheinmetall BAE Systems Land (RBSL), compania mixtă pentru proiectarea, fabricarea și întreținerea  vehiculelor militare creată de BAE Systems din Regatul Unit și Rheinmetall AG din Germania, a anunțat că primul Challenger 3 de pre-producție va fi testat în săptămânile următoare.

Aceasta marchează o piatră de hotar pentru armata britanică și punctul culminant al multor luni de muncă grea din partea echipei RBSL. În timpul testelor, care vor avea loc în Germania, prototipurile vor fi verificate în condiții operaționale pentru validarea performanțelor și efectuarea ajustărilor necesare înainte ca alte 140 de tancuri să fie construite și livrate armatei britanice.

Challenger 3 (CR3) este tancul de luptă principal britanic avut în vedere în dezvoltarea armatei britanice. Acesta va fi produs prin conversia tancurilor Challenger 2 existente, efectuată  de compania  RBSL.

Platforma Challenger 3 va fi echipată cu un nou tun L55A1 cu țeava lisă de 120 mm, construit de Rheinmetall, care va permite utilizarea celor mai avansate muniții disponibile. În acest sens, în colaborare cu Rheinmetall AG, va fi dezvoltată o nouă lovitură pentru Challenger 3 și Leopard 2.

Armura modulară de cea mai nouă generație, produsă în Marea Britanie, turela complet digitalizată și integrarea sistemului de protecție activă (APS) Trophy pe platformă vor proteja blindatul împotriva bombelor de aruncător și a rachetelor antitanc și vor oferi astfel armatei britanice o capabilitate superioară de luptă.

Citește și: Un pas important către dezvoltarea tancului Challenger 3: Tunul 120 mm a trecut cu succes testele

„Livrarea primului Challenger 3 de pre-producție și începerea testelor marchează o etapă esențială în călătoria către capacitatea modernizată a tancului principal de luptă al armatei. Challenger 3 va fi în centrul formațiilor de luptă ale brigăzilor de blindate, alături de Ajax și Boxer, în programul Soldatul Viitorului. Evenimentele din Ucraina au subliniat necesitatea unor capabilități credibile de luptă. Formațiile de luptă ale brigăzilor de blindate cu Challenger 3 în centrul lor sunt cheia contribuției Regatului Unit la descurajarea NATO”, a declarat  colonelul Will Waugh responsabil cu  programul care vizează tancul principal al armatei britanice.

De asemenea, managerul adjunct de proiect Challenger 3 la RBSL, Nick Berchem, a declarat referitor la tanc: „Conceput cu siguranța echipajului, eficiența operațională și confortul în centrul preocupărilor, și cu sfaturile beneficiarilor în fiecare etapă, sunt sigur că se va dovedi a fi foarte puternic.”

Nu în ultimul rând, investiția de mai multe milioane de lire sterline făcută de RBSL în facilitatea sa din Telford a dus la crearea a sute de locuri de muncă interne și în lanțul de aprovizionare din Regatul Unit,

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes
x close