Complexe rusești Iskander-M au lansat rachete balistice și de croazieră la exercițiul strategic “Vest-2021”

Ionel Copcea |
Data publicării:
Rachete Iskander. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova
Rachete Iskander. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Moscova

Ministerul rus al Apărării a informat că, pe 13.09.2021, în cadrul exercițiului strategic Vest-2021, complexe de rachete operativ-tactice de tip Iskander-M, aflate în poziții de start la o distanță de 50 de kilometri de poligonul Mulino din Regiunea Nizhny Novgorod, au executat un atac grupat asupra unor puncte de comnadă și alte obiective de importanță critică ale adversarului convențional. 

“În timpul atacului grupat cu rachete, au fost folosite patru complexe operativ-tactice Iskander-M. Echipajele acestora au întrebuințat atât rachete cvasibalistice, cât și rachete de croazieră”, au precizat reprezentanții ministerului, citați de agenția de presă Interfax.

Complexul Iskander-M este capabil să execute atacuri cu rachete la distanțe cuprinse între 50 și 500 de kilometri.

Suprafața de distrugere a focosului unei rachete Iskander-M este de 25.000 de metri pătrați, care este comparabilă ca dimensiune cu aria a două terenuri de fotbal.

Comentariul autorului: Complexul de rachete Iskander-M din dotarea Forțelor Armate ale Federației Ruse întrebuințează șapte tipuri de rachete balistice și de croazieră. Versiunile de bază ale acestora sunt reprezentate de racheta balistică 9M724 și rachetele de croazieră 9M728 și 9M729. Rachetele pot fi dotate atât cu ogive convenționale, cât și cu ogive nucleare.

Exercițiul strategic ruso-belaruse Vest-2021 se desfășoară, în perioada 10-16 septembrie, în 14 poligoane de pe teritoriile celor două țări și în Marea Baltică. La acesta participă aproximativ 200.000 de militari, precum și 760 de unități de tehnică militară, între care 80 de avioane și elicoptere, 290 de tancuri, 240 de instalații de artilerie, lansatoare multiple de proiectile reactive și aruncătoare de mine și 15 nave de luptă și auxiliare.

Etapa principală a acestuia a fost executată pe 13 septembrie, în poligonul Mulino din Regiunea Nizhny Novgorod, în prezența președintelui rus, Vladimir Putin

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel