China: Soldaţii vor purta căşti prevăzute cu explozibil. Se vor putea sinucide sau vor putea fi aruncaţi în aer de superiori

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:

Armata Chinei ar intenţiona să-şi echipează soldaţii staţionaţi în Regiunea Autonomă Tibet cu căşti care au încorporate un buton de autodistrugere. Butonul poate fi acţionat şi de la distanţă, activând dispozitivul exploziv încorporat în casca de protecţie balistică.

„La un centru de comandă la nivel de batalion sau brigadă, un comandant va putea monitoriza soldaţii care se afla la distanţă prin utilizarea unui  sistem de navigaţie. Comandantul poate activa funcţia de autodistrugere a căştii soldatului dacă nu poate intra în legătură cu acesta”, a precizat, pe 27 decembrie, presa de stat China Observer, citată de publicaţia americană The Epoch Times.

Soldaţii pot apăsa şi ei înşişi butonul. „Dacă un soldat este grav rănit şi nu doreşte să fie capturat, el poate activa singur funcţia de autodistrugere. Acest lucru îi poate asigura demnitatea şi poate împiedica inamicul să aibă acces la acest sistem”, se preciza în raport.

La câteva ore după ce China Observer a publicat raportul, conţinutul despre bombă încorporată în casca militarilor şi posibilitatea ca aceştia să se detoneze a fost şters. Dar raportul original a fost arhivat de mai multe site-uri web.

Noua cască ar fi parte dintr-un aşa numit „sistem de luptă digital pentru soldat individual” cu care sunt echipate trupele aflate în teatrul de operaţi din Tibet, care se confruntă cu trupe indiene la graniţă, unde au existat recent confruntării asupra teritoriului disputat în regiunea Ladakh.

Sistemul include o antenă şi o bombă, ochelari multifuncţionali de vedere nocturnă şi un terminal de control digital care poate fi purtat pe braţ. După ce au fost echipaţi cu sistemul, soldaţii din prima linie pot să comunice prin radio cu comandantul batalionului de la centrul de comandă prin radio, potrivit raportului.

Comandanţii pot vedea linia frontului urmărind imaginile video surprinse de cameră cu care sunt echipaţi soldaţii. În raport se menţionează că soldaţii pot şi ei detona bomba, aruncându-se în aer atunci când se apropie de Forţele Armate Indiene, pentru a evita să cadă în mâinile forţelor inamice.

Sistemul ar asigura că partea chineză ar câştiga orice potenţial conflict cu armata indiană. Soldaţii din unităţile forţelor speciale, precum şi diviziile de artilerie, aviaţie şi blindate vor fi echipate cu acest sistem.

Tang Jingyuan, un critic al politicilor regimului comunist chinez, a precizat că acest nou echipament este o dovadă că Armata Populară de Eliberare (denumirea oficială a Armatei Chinei - PLA) are probleme în a-şi conduce militarii şi apelează la metode extreme pentru a se asigura că nu îşi părăsesc posturile şi că respectă ordinele date de comandanţi.

„Acum soldaţii PLA sunt obligaţi să lupte, dacă îşi pun casca pe cap. În caz contrar, pot fi ucişi de comandantul lor”, a declarat Tang.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel