China a condamnat un profesor taiwanez la patru ani de închisoare pentru spionaj

Eduard Pascu |
Data publicării:

China a anunţat miercuri că un profesor taiwanez aflat în detenţie provizorie a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru spionaj, provocând proteste din partea Taiwanului, informează DPA.

La Beijing, într-un briefing de presă susţinut miercuri de Biroul de Afaceri Externe pentru Taiwan, purtătoarea de cuvânt Zhu Fenglian a declarat că deţinutul taiwanez Shih Cheng-ping a fost găsit vinovat marţi de o instanţă din provincia centrală Anhui.

Zhu a adăugat că tribunalul l-a privat de asemenea pe Shih de drepturile sale politice timp de doi ani, a relatat Agenţia de presă de stat din Taiwan Central News Agency.

La Taipei, Consiliul pentru Afaceri Continentale, agenţia guvernului din Taiwan pentru relaţii politice cu Beijingul, a condamnat decizia, transmite Agerpres.

"Până acum, nu am primit nicio notificare din partea Chinei cu privire la caz. Membrii familiei profesorului Shih nu îl pot vizita (...). China ignoră drepturile fundamentale ale profesorului Shih", a declarat consiliul într-un comunicat.

Shih, fost profesor la Universitatea naţională a Taiwanului din Taipei, a fost dat dispărut în 2018 când a vizitat China pentru studii. În 2019, China a confirmat că ţine în detenţie trei cetăţeni taiwanezi, printre care Shih, suspectaţi că pun în pericol securitatea naţională,.

Potrivit Consiliului, China, în numele securităţii naţionale, nu numai că şi-a întărit controlul asupra disidenţilor din Hong Kong, dar vizează mai departe activişti pro-democraţie din străinătate, inclusiv taiwanezi.

Citește și: China va sancționa firmele americane pentru vânzarea de arme către Taiwan

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel