Cele trei sisteme de avertizare timpurie pe care Europa le-a avut și le-a pierdut: De ce nu poate fi monitorizat sistemul Oreshnik fără sprijin american

Această situație este rezultatul direct al abandonării sau subfinanțării a cel puțin trei proiecte tehnologice care ar fi putut asigura suveranitatea informațională a Europei în acest domeniu critic.

Istoria proiectelor abandonate: Spirale, TWISTER și ERNST 12 U

Potrivit raportului, dependența actuală de datele furnizate de Washington nu este o alegere strategică, ci consecința unei serii de eșecuri în implementarea programelor naționale și comunitare. În anii 1990, Franța a inițiat programul Spirale (Système Préparatoire Infra-Rouge pour l'Alerte), menit să dezvolte o constelație de sateliți echipați cu senzori infraroșu pentru detectarea semnăturilor termice ale rachetelor în faza de ascensiune. Deși doi sateliți demonstratori au fost plasați pe orbită în 2009, proiectul nu a fost continuat către o etapă operațională, resursele fiind realocate altor sectoare de apărare.

O tentativă mai recentă de a corecta acest deficit a fost lansarea proiectului TWISTER (Timely Warning and Interception with Space-based Theater surveillance) în anul 2019, sub egida Cooperării Structurate Permanente (PESCO) a Uniunii Europene. Deși conceptul vizează atât detectarea lansărilor, cât și interceptarea amenințărilor hipersonice, sistemul nu este încă funcțional și se află într-o etapă de dezvoltare lentă.

În paralel, Germania a lansat în 2025 prototipul tehnologic ERNST 12 U, însă acesta rămâne la stadiul de testare a senzorilor, fiind incapabil să ofere o acoperire globală sau avertizări în timp real necesare pentru protecția centrelor urbane europene.

Monopolul american asupra sistemelor de avertizare timpurie 

În absența acestor capacități proprii, Europa se bazează pe sistemul american SEWS (Shared Early Warning System), care utilizează rețeaua de sateliți SBIRS. Acești sateliți monitorizează constant suprafața terestră pentru a identifica emisiile produse de motoarele rachetelor balistice.

Informațiile sunt ulterior procesate și transmise aliaților, însă controlul asupra fluxului de date rămâne exclusiv în mâinile Pentagonului. Această asimetrie oferă Statelor Unite un avantaj strategic major în luarea deciziilor în cadrul NATO, Europa având un rol pasiv în recepționarea alertelor de atac.

Singura contribuție europeană semnificativă la acest sistem este radarul britanic AN/FPS-132 de la baza Fylingdales, administrat de Royal Air Force. Totuși, acest radar, deși poate urmări obiecte aflate la o distanță de peste 5.000 de kilometri, este integrat complet în rețeaua de apărare a Statelor Unite.

Fără datele primare furnizate de sateliții americani, care detectează lansarea cu câteva minute înaintea radarelor terestre, eficacitatea oricărei măsuri de apărare activă sau pasivă în Europa ar fi drastic diminuată, în special în cazul rachetelor precum Oreshnik, care ating viteze foarte mari.

Perspectiva 2030 și necesitatea cooperării europene

Conștiente de riscurile dislocării sistemelor Oreshnik în Belarus, Franța și Germania au semnat în octombrie 2025 o scrisoare de intenție pentru inițiativa JEWEL (Joint Early Warning for a European Lookout).

Obiectivul acestui parteneriat este crearea unei infrastructuri de supraveghere orbitală care să devină operațională în jurul anului 2030. Totuși, acest termen este considerat de mulți analiști ca fiind prea îndepărtat, având în vedere ritmul accelerat al dezvoltărilor de rachete din Federația Rusă și instabilitatea actuală de la granițele Uniunii Europene.

Succesul inițiativei JEWEL va depinde de capacitatea statelor europene de a depăși fragmentarea bugetelor de apărare și de a asigura o finanțare constantă pe termen lung. Până la realizarea acestei constelații de sateliți, capitalele europene rămân într-o stare de dependență tehnologică totală, fiind incapabile să verifice independent amenințările balistice care le vizează teritoriile.

Această „orbire strategică” subliniază necesitatea unei integrări mai profunde a industriilor de apărare europene pentru a reduce decalajul față de marile puteri care domină spațiul orbital.