Această transformare radicală este prezentată nu ca o abandonare, ci ca o revenire necesară la principiile NATO 1.0 din timpul Războiului Rece, când aliații europeni își asumau responsabilitatea directă pentru forțele convenționale.
Versiunea precedentă, NATO 2.0, caracterizată de dezarmare pe continent și operațiuni externe costisitoare, este considerată de Washington un eșec care a încurajat parazitismul strategic al Europei. Mesajul lui Colby este lipsit de ambiguitate: Statele Unite nu mai pot și nu mai vor să furnizeze grosul puterii militare necesare pentru securitatea convențională a Europei.
De ce Statele Unite nu mai înlocuiesc brigăzile retrase din Europa?
![]()
Redistribuirea forțelor americane este deja vizibilă prin decizia de a nu înlocui brigada de infanterie staționată în România după rotația acesteia și prin transferul comandamentelor întrunite de la Napoli și Norfolk către Italia, respectiv Marea Britanie.
Această „europenizare” forțată a structurii de comandă reflectă noua realitate în care Washingtonul prioritizează apărarea teritoriului național și descurajarea Chinei. În acest cadru, contribuția americană în Europa va fi limitată la descurajarea nucleară extinsă și la furnizarea unor capacități tehnice de înalt nivel pe care aliații europeni încă nu le dețin, dar pe care sunt somați să le dezvolte rapid.
De ce SUA forțează ,,europenizarea structurilor de comandă ale NATO?
![]()
Răspunsul european, deși marcat de îngrijorare, indică o acceptare a acestui nou dictat strategic. Secretarul general Mark Rutte a lăudat creșterea bugetelor de apărare în state precum Polonia, Estonia, Letonia, Lituania și Danemarca, care au atins sau depășit pragul de 3,5% din PIB. Totuși, Washingtonul avertizează că alocările financiare sunt inutile fără rezultate palpabile: forțe pregătite, stocuri masive de muniție și o logistică rezistentă capabilă să funcționeze sub presiune fără suport logistic american constant.
Contextul acestei restructurări este unul de un tranzacționalism pur. Lansarea unei noi misiuni NATO în Arctica a fost concepută special pentru a satisface cerințele președintelui Donald Trump privind securitatea Groenlandei, demonstrând că supraviețuirea Alianței depinde acum de capacitatea Europei de a răspunde direct intereselor americane. NATO 3.0 înseamnă sfârșitul ordinii internaționale bazate pe reguli liberale și revenirea la politica de putere dură, unde parteneriatul este condiționat strict de asumarea poverii militare.
Pentru Europa, alegerea este între maturizarea strategică accelerată și irelevanța defensivă. Washingtonul a lămurit că vrea parteneri capabili, nu dependenți care solicită intervenție la fiecare criză regională. În acest nou deceniu, securitatea Europei va fi garantată de armatele europene, sub o protecție nucleară americană care nu mai vine la pachet cu furnizarea gratuită a infanteriei sau a logisticii convenționale.