Cu această ocazie, a fost prezent la Brăila locţiitorul comandantului Diviziei 2 Infanterie "Getica", generalul de brigada Claudiu Mihail Sava, care a apreciat batalionul brăilean ca fiind "un corp de militari de înaltă competenţă profesională, care s-a adaptat tot timpul solicitărilor şi a răspuns cu promptitudine tuturor provocărilor".
În cadrul ceremoniei au fost avansaţi în grad şase militari şi, în semn de apreciere a profesionalismului de care a dat dovadă personalul unităţii în procesul de instruire, Batalionului 285 Artilerie "Vlaicu Vodă" i s-a conferit Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării. Comandantul Batalionului 285 Artilerie "Vlaicu Vodă", lt. col. Săndel Badea, a dat asigurări că artileriştii brăileni sunt pregătiţi să răspundă oricând misiunilor în care vor fi solicitaţi. În final, oaspeţii au fost invitaţi să viziteze o expoziţie de tehnică şi echipamente militare.