Australia mută antrenamentul soldaților ucraineni mai aproape de front. Dar cine pe cine mai învață, de fapt?

militar-din-cadrul-armatei-australiene
Sursa foto: Australian Army.
De la mijlocul anului 2026, instructorii australieni vor preda tactică de infanterie în Polonia, la câteva ore de granița ucraineană. Mutarea reflectă o schimbare mai profundă în relația dintre Ucraina și aliații săi occidentali, mai ales că, după patru ani de război real, ucrainenii au depășit în experiență practică multe dintre armatele care îi antrenează.

Operația Legio, un nou centru de greutate al pregătirii

Forțele de Apărare Australiene se alătură, începând cu mijlocul anului 2026, Operației Legio, misiunea multinațională condusă de Norvegia pentru antrenarea militarilor ucraineni pe teritoriul Poloniei. Decizia marchează trecerea de la Operația Interflex, coordonată de Marea Britanie și desfășurată în principal pe teritoriul britanic, la un format mai avansat, geografic mai aproape de teatrul de operații.

Operația Legio reunește personal din Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, Suedia și Ucraina. Norvegia a înființat Tabăra Jomsborg în Polonia, care găzduiește deja peste 200 de instructori ai armatei norvegiene și un număr mare de cursanți ucraineni. Tabăra conduce atât pregătire generală pentru soldați, cât și cursuri avansate pentru ofițeri și specialiști. Oslo a alocat aproximativ 860 de milioane de euro pentru Operația Legio. 

Noua locație nu este o decizie logistică minoră. Scopul transferului în Polonia este să permită desfășurarea antrenamentelor mai aproape de granița Ucrainei, răspunzând mai eficient nevoilor de apărare ale țării. Rotațiile de militari vor fi mai rapide, iar instruirea poate fi calibrată mai precis pe nevoile operaționale imediate de pe front.

Paradoxul instructorului și al elevului

Există însă un aspect interesant în centrul acestei povești despre antrenament, pe care puține comunicate oficiale o formulează explicit.

Ucraina intenționează să elimine treptat trimiterea trupelor în străinătate pentru antrenament de bază. Un oficial al Statului Major General, Yevhen Mejivikhin, a declarat că o mare parte din ceea ce predau armatele occidentale este „detașat de realitățile noastre". Planul este ca tot antrenamentul de bază să se desfășoare pe teritoriul ucrainean, menținând în exterior doar cursurile de specializare avansată.

Această afirmație, venită din partea unei armate aflate în al patrulea an de război continuu,  nu este nici pe departe o aroganță. Ucraina exportă acum experiență greu câștigată în război cu drone, contracararea sistemelor UAS și război electronic către armate aliate care au studiat aceste subiecte în doctrină, dar nu le-au testat niciodată sub foc real.

 Sistemul DELTA al Ucrainei (platforma de imagine operațională pe care unitățile sale o folosesc pentru a integra fluxuri de date, a urmări activitatea și transmite date de localizare a țintelor) a intrat în exercițiile de antrenament ale NATO însăși.

Rezultatele vorbesc de la sine. În exercițiul NATO REPMUS 2025 din Portugalia, dedicat sistemelor fără pilot, echipa ucraineană a câștigat toate cele cinci scenarii, coordonând peste 100 de drone în domenii maritim, aerian, terestru și subacvatic.

La exercițiul Hedgehog 2025 din Estonia, un grup de operatori de drone ucraineni a demonstrat că dronele și sistemele de analiză a câmpului de luptă schimbă fundamental abordarea războiului modern. Un grup de luptă de câteva mii de militari (incluzând o brigadă britanică și o divizie estoniană) a încercat să execute o operație de atac. Nu au ținut cont de modul în care dronele au făcut câmpul de luptă complet transparent. Rezultatul a fost că 10 operatori de drone ucraineni, care  au folosit sistemul DELTA pentru a coordona iaproximativ 30 de drone, au ”scos din luptă” două batalioane NATO.

În ce sunt ucrainenii specializați

Patru ani de război real, continuu și de intensitate fără precedent în istoria modernă au produs o armată cu specializări pe care nicio altă forță armată occidentală nu le deține la același nivel.

Războiul cu drone la scară industrială. Ucraina a înființat în iunie 2024 Forțele pentru Sisteme Fără Pilot, prima categorie de forțe armate dedicată dronelor de luptă din lume. Datele ucrainene arată  832.000 de ieșiri de luptă și 168.000 de ținte lovite în primele șapte luni de operare. Operatorii de drone sunt considerați ținte de mare valoare pe câmpul de luptă, atât forțele ucrainene, cât și cele ruse atribuind „puncte" pentru eliminarea specialiștilor inamici. Ucraina a format deja unități dedicate identificării și eliminării operatorilor de drone ruși.

Integrarea vehiculelor terestre autonome. Ucraina contractează 50.000 de vehicule terestre fără pilot în 2026. Într-o premieră mondială, o poziție rusă a fost capturată cu soldați ruși predându-se unui vehicul terestru autonom, fără ca vreun soldat ucrainean să fie prezent fizic.

Război electronic și contracararea UAS. Ucraina operează simultan ca atacant și apărător în cel mai dens mediu de drone din istoria militară, generând expertiză practică în bruiaj, contramasuri electronice și navigație în condiții de degradare electronică pe care nicio armată occidentală nu a acumulat-o în condiții reale.

Antrenamentul de bază recalibrat pentru realitățile frontului. Programul standardizat de antrenament militar general de bază al Ucrainei durează 51 de zile, cu 42 de zile de instruire activă și peste 400 de ore totale, majoritatea desfășurate în exerciții practice, nu în săli de clasă. Facilitățile sunt parțial subterane, iar sirenele de raid aerian sunt tratate cu maximă seriozitate, pentru că atacurile cu drone în timpul zilei sunt frecvente în zonele de antrenament. 

De ce contează mutarea în Polonia

Transferul antrenamentului de la baze din Marea Britanie la Polonia nu înseamnă doar câteva ore mai puțin de zbor pentru militarii ucraineni, ci că instructorii occidentali vor preda mai aproape de frontul real, cu acces mai facil la experiența operațională curentă și cu o latență mai mică între lecțiile câmpului de luptă și conținutul cursurilor.

Există și o dimensiune simbolică importantă. Polonia, partenerul NATO cel mai implicat în sprijinirea Ucrainei, devine hub central al pregătirii militare ucrainene, consolidând rolul flancului estic al Alianței nu doar ca linie de apărare, ci ca centru activ de generare a capacității militare ucrainene.

Într-un sens mai larg, Operația Legio reprezintă o dezvoltare a relației de antrenament. Nu mai este vorba exclusiv despre transferul de competențe occidentale spre Ucraina, ci despre o colaborare în care fluxul de expertiză circulă în ambele direcții. Armatele care predau tactica infanteriei în Polonia au în față soldați care au supraviețuit și câștigat bătălii pe care manualele lor nu le descriseseră încă.

Ofițer de radiolocație cu peste 30 de ani de activitate în cadrul M.Ap.N., trecut în rezervă în anul 2018. Este licențiat în electronică, cu specializări în război electronic și informații pentru combaterea terorismului efectuate în cadrul colaborărilor internaționale și în centre de pregătire din SUA. În 2018 a înființat platforma de analiză militară BSMAP – Black Sea Military Activities Picture, care a funcționat până în 2020. În prezent desfășoară activități pentru dezvoltarea culturii de securitate în rândul populației - în special al tinerilor - din România.
Alte știri de interes
x close