Au intrat ucrainenii în Rusia sau e operațiune psihologică? Budanov susține că dronele care au lovit baza Pskov au fost lansate de pe teritoriul rus

Darius Muresan |
Data publicării:

Şeful Direcţiei Principale de Informaţii (GUR) a Ministerului Apărării de la Kiev, Kirilo Budanov, a declarat, citat de Rador, pentru portalul The War Zone că baza aeriană din oraşul rus Pskov a fost atacată de drone care au fost lansate de pe teritoriul Federaţiei Ruse.

Potrivit acestuia, în timpul atacului din 30 august, două avioane ruseşti de transport Il-76 au fost distruse, iar alte două au fost grav avariate.

"Lucrăm de pe teritoriul Rusiei", a subliniat Budanov, fără să precizeze dacă atacul a fost efectuat de ofiţeri GUR sau de partizani ruşi.

De asemenea, Budanov a refuzat să spună ce fel de drone au fost folosite.

În ceea ce priveşte bombardamentele asupra Bazei Aeriene din Pskov, şeful spionajului militar ucrainean a menţionat că, potrivit evaluărilor sale, "două avionale au fost distruse şi două au fost grav avariate". Imaginile obţinute de portalul The War Zone de la o sursă din GUR confirmă cuvintele lui Budanov despre amploarea pagubelor cauzate în timpul atacului.

Potrivit The War Zone, imaginile sugerează că, cel mai probabil, drona a lansat bombe asupra aerodromului, ceea ce ar putea susţine afirmaţia lui Budanov că baza aeriană a fost atacată de pe teritoriul Rusiei şi nu de drone autonome cu rază lungă de acţiune.

IL-76 reprezintă coloana vertebrală a aviaţiei militare de transport a Rusiei. Budanov a afirmat că aceste avioane sunt ţinta GUR, deoarece sunt în stare de funcţionare şi sunt folosite pentru a transporta echipamente militare şi paraşutişti.

 

Cu ce au lovit ucrainenii baza Pskov, la 700 kilometri în interiorul Rusiei? Indiferent de tehnica folosită, pagubele pentru ocupantul rus sunt mari

 

2. Un Il-76 t... (parasutisti-rusi-rusia_35616500.jpg)

Un Il-76 transportând parașutiști militari ruși. Sursă foto: Ministerul Apărării din Federația Rusă

Amintim că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că armata ucraineană, folosind arme cu rază lungă de acţiune de producţie autohtonă, a reuşit să lovească o ţintă aflată la o distanţă la 700 de kilometri.

DefenseRomania a scris despre acest subiect, precizând că probabil că vorbim despre aerodromului Kresty de lângă Pskov, unde patru aeronave Il-76 au fost distruse în urma atacurilor

Totuși, cea mai importantă informație prezentată de președintele ucrainean se referă la atingerea capacității de a lovi cu rachete ținte aflate la peste 700 de kilometri.

În acest sens, Zelenski a confirmat că Ministerul Industriei Strategice al Ucrainei a prezentat  un raport privind producţia autohtonă de armament.

"Utilizare cu succes a armelor noastre cu rază lungă de acţiune: ţinta a fost lovită la 700 de kilometri distanţă" - a scris preşedintele Zelenski pe o reţea socială, menţionând că este o premieră pentru armata ucraineană în ceea ce priveşte folosirea armelor autohtone.

Așa cum remarcă și media ucraineană, aeroportul din Pskov se află exact la 700 km de frontiera cu Ucraina.

Declarația lui Budanov care susține că s-au folosit drone operate chiar de pe teritoriul Rusiei contrazice această ipoteză.

CITEȘTE ȘI: Aviația militară a Ucrainei „distrusă” de Rusia a atins cifra impresionantă de 14.000 ore de zbor în război. MiG-29 rămâne coloana vertebrală

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel