Armata României va fi dotată cu drone Watchkeeper. MApN a semnat oficial contractul, iar producția se va face în România

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
UAV Watchkeeper X, prezentat de Elbit Systems în România. Foto: DefenseRomania
UAV Watchkeeper X, prezentat de Elbit Systems în România. Foto: DefenseRomania

Într-un final, după ce o primă licitație a fost anulată, MApN a semnat contractul cu gigantul israelian Elbit Systems pentru furnizarea de drone Watchkeeper X.

Ministerul Apărării Naționale, prin C.N. Romtehnica S.A., și Compania Elbit Systems Ltd din Israel au semnat marți, 20 decembrie, acordul-cadru de furnizare a produsului „Sistem UAS tactic-operativ clasa II”, a anunțat MApN, într-un comunicat emis către DefenseRomania.

„Acordul-cadru, care a fost atribuit prin derularea unei proceduri specifice organizate potrivit dispozițiilor H.G. nr. 912/2021 privind aprobarea circumstanțelor și a procedurii specifice aferentă programului de înzestrare „Sistem UAS tactic-operativ clasa II”, are o durată de cinci ani și are ca obiect atribuirea de contracte subsecvente de furnizare a maxim șapte sisteme UAS Watchkeeper X în valoare totală de aprox. 1.891 miliarde lei, fără TVA”, precizează sursa citată.

 

România va avea în dotare 7 sisteme Watchkeeper X, Elbit urmând să efectueze producția de componente în România

 

„Furnizarea celor șapte Sisteme UAS Watchkeeper X, care vor intra în dotarea Armatei României, se va realiza în condițiile protejării interesului esențial de securitate al statului român, Compania Elbit Systems Ltd fiind obligată, conform acordului încheiat, să realizeze și să consolideze pe teritoriul național, la nivelul unor operatori economici din industria de apărare, o capacitate de producție, integrare, testare și mentenanță în domeniul militar pentru sistemele livrate.

Astfel, începând cu primul sistem UAS Watchkeeper X, producția structurii platformei aeriene și producția structurii containerului stației terestre de comandă-control, precum și producția de componente electrice și mecanice din compunerea sistemului se vor realiza pe teritoriul României, la operatori economici din industria națională de apărare”, arată MApN.

 

Începând de la al treilea sistem, întreaga producție se va face la noi în țară

 

„De asemenea, începând cu al treilea sistem UAS Watchkeeper X, producția tuturor sistemelor electrice și mecanice aferente acestuia se va realiza în România, prin operatori economici din industria națională de apărare. Totodată, operațiunile de mentenanță de nivel complex pe durata ciclului de viață al sistemelor UAS Watchkeeper X  vor fi realizate de operatori economici din industria națională de apărare, astfel încât în situații de criză și război să nu fie necesară executarea acestor operațiuni în afara teritoriului național”, conchide MApN.

 

Despre Watchkeeper X, dronele care vor intra în dotarea Armatei române

 

2. Watchkeepe... (watchkeeper-afganistan-royal-army-marea-britanie_66572100.jpg)

Watchkeeper, în timpul unei operațiuni a Royal Army în Afganistan, sursă foto: Thales

Dronele Watchkeeper X  au la bază Hermes 450, diferențe fiind la partea de senzori.

Watchkeeper X sunt drone care fac parte din clasa II - cu masă între 150 kilograme și 600 kilograme -. 

Dronele sunt combat proven și au fost dezvoltate pentru nevoile Armatei britanice. Față de versiunea Armatei britanice, oferta celor de la Elbit pentru România reprezintă o versiune îmbunătățită. 

Cu un radar modernizat și modificat, Watchkeeper X în versiunea propusă româniei are și senzori noi de ultimă generație.

În ceea ce privește producătorul, Elbit fabrică deja în România părțile componente ale dronelor sale la Bacău, în cele două facilități pe care le deține, fără însă să facă asamblare, dar a anunțat că deschide o linie de asamblare în țară pe care o va transforma în hub regional. Elbit deține și o facilitate în Măgurele.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel