Angela Merkel şi coaliţia sa, ţinta criticilor după demiterea şefului serviciului de informaţii interne

S.I. Catalin |
Data publicării:
fostul şef al Biroul pentru protecţia Constituţiei (BfV), Hans-Georg Maassen şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel
fostul şef al Biroul pentru protecţia Constituţiei (BfV), Hans-Georg Maassen şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel

Angela Merkel şi coaliţia sa erau miercuri ţinta criticilor după compromisul la care au ajuns cu privire la şefia serviciului de informaţii interne, al cărui titular a fost demis din funcţie în ajun pentru legăturile sale cu extrema dreaptă, dar a fost promovat secretar de stat.

Prin sancţiunea-promovare aplicată lui Hans Georg Maassen, cancelarul Angela Merkel (CDU, Uniunea Creştin Democrată) şi aliaţii săi CSU (Uniunea Creştin-Socială, aripa bavareză a CDU) şi social-democraţii din SPD, sperau să pună capăt unei dispute care a paralizat timp de o săptămână guvernul, relatează AFP.

Hans-Georg Maassen, în vârstă de 55 de ani, s-a aflat în centrul unor controverse începând din 7 septembrie, după ce a dezminţit existenţa unor "vânători colective" de străini la care făcuse referire cancelarul după manifestaţiile împotriva migranţilor, desfăşurate la apelul extremiştilor de dreapta la Chemnitz.

Şeful serviciului de informaţii interne al Germaniei (Biroul pentru protecţia Constituţiei, BfV) dăduse atunci asigurări că o înregistrare video difuzată pe reţelele sociale pe acest subiect era falsă, deşi aceasta era reală. La modul general, Maassen este criticat pentru legături presupuse a fi prea apropiate cu partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

Maassen a fost susţinut până la sfârşit de ministrul de interne, Horst Seehofer, aflat el însuşi în divergenţe cu politica Angelei Merkel în materie de migraţie şi care a salutat 'competenţele' şefului BfV. Numirea sa ca secretar de stat pentru securitate pe lângă ministrul de interne nu i-a lăsat fără reacţie nici pe editorialiştii germani şi nici clasa politică.

Seehofer a precizat miercuri că Maassen îl va înlocui pe un secretar de stat provenit din SPD şi care se pensionează.

Vicepreşedintele SPD Ralf Stegner a calificat compromisul drept un "dezastru", în pofida faptului că a primit aprobarea liderei social-democraţilor, Andrea Nahles. La rândul său, liderul aripii de tineret din SPD, Kevin Kuhnert, care se opune participării partidului la coaliţia guvernamentală, a transmis pe Twitter că a ajuns la "nivelul maxim de toleranţă". "Jenant", a apreciat şi primarul Berlinului, Michael Muller (SPD).

Şi opoziţia şi-a exprimat nemulţumirea, Verzii denunţând o "schemă halucinantă", conform uneia dintre responsabilele partidului, Katrin Goering-Eckardt, în timp ce liderul Partidului Liberal, FDP, Christian Lindner, a apreciat că mutarea arată că actuala coaliţie guvernamentală este lipsită de direcţie.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel