Abrams, Leopard 2 și Challenger. Care e tancul cu cele mai mari pierderi înregistrate în Ucraina și cine se „descurcă” cel mai bine

Darius Muresan |
Data publicării:

Ucraina folosește intens tancuri occidentale, deși în continuare greul cade pe tancurile de producție sovietică, multe dintre ele livrate de state care aveam în arsemnal asemenea tehnică.

Acum un an și jumătate era de neconceput discuția despre tancuri occidentale în Ucraina. Încele din urmă aliații au trimis tancuri occidentale, de la Leopard 1 și mult mai modernul Leopard 2 în diferite variante, la legendarele tancuri americane Abrams și până la Challenger 2 britanice.

Trebuie însă subliniat că numărul lor a fost mic pentru a fi decisive pe front. Mai degrabă au fost folosite ca un instrument de PR în sprijinirea Ucraniei. Ca să facem o comparație aveți în vedere că SUA au livrat Ucrainei doar 31 de tancuri Abrams din aproximativ 12.000 de tancuri pe care U.S. Army le dețin!

2. Tanc Abram... (whatsapp-image-2024-05-22-at-21-34-38-3_80002800.jpeg)

Tanc Abrams e expus la BSDA 2024, photo source: DefenseRomania

Și pentru că nu există armă invincibilă, pe internet au apărut după livrări și imagini cu tancuri Leopard sau Abrams distruse de forțele ruse de ocupație.

Dar cine a înregistrat cele mai multe pierderi, raportat desigur și la numărul de tancuri livrate, și cine s-a descurcat cel mai bine?

 

Abrams, Leopard 2 și Challenger. Tancul cu cele mai mari pierderi în Ucraina și cine se „descurcă” cel mai bine

 

Conform unui interesant material publicat de francezii de la Opex360, care citează datele înregistrate de portalul Oryx, care documentează pierderile confirmate ale celor două părți, tancurile ucrainene au suferit pierderi semnificative, asemenea tancurilor ruse.

Astfel, pe cifre, dintre cele 21 de Leopard 2A6 primite (18 din Germania și 3 din Portugalia), 12 au fost distruse, avariate sau abandonate.

Aceeași soartă au avut-o 21 de Leopard 2A4 din cele 40 livrate până acum (14 din Polonia, 8 din Canada, 8 din Norvegia și 10 din Spania). Totuși, acestea vor fi înlocuite, Madridul anunțând în martie donarea a 19 unități suplimentare, iar Olanda și Danemarca urmând să livreze alte 14.

Varianta suedeză a Leopard 2, Stridsvagn 122, a suferit cele mai multe pierderi: din cele 10 livrate, 7 au fost distruse, avariate sau abandonate.

Situația tancurilor M1A1 Abrams SA a fost deseori discutată în ultima perioadă. Cele 31 de tancuri livrate Ucrainei în septembrie 2023 au fost angajate în luptă destul de târziu. Primul Abrams fost pierdut în februarie, în bătăliile din Avdiivka. De atunci, 13 alte tancuri au avut aceeași soartă, conform datelor Oryx.

3. Tanc brita... (111challenger_97905000.jpg)

Tanc britanic Challenger, alături de Leopard german și tehnică de luptă americană, în Ucraina. Foto: Forțele armate ucrainene

În aprilie, statul major ucrainean a decis retragerea tancurilor M1A1 Abrams de pe linia frontului, din cauza munițiilor telecomandate. Un oficial militar american a explicat că ucrainenii „nu au adoptat tacticile care ar fi putut face tancurile Abrams mai eficiente”, ignorând o „abordare combinată a armelor”, scrie Opex360.

Tancul M1A1 Abrams este „excepțional de bine protejat împotriva focului direct al altor vehicule de luptă”, dar nu a fost proiectat să fie protejat împotriva atacurilor de sus, cum ar fi cele cu rachete ghidate antitanc sau drone kamikaze, a comentat generalul Geoffrey Norman, responsabil pentru programul de modernizare a tancurilor în Armata americană..

În final, Challenger 2 pare să se descurce cel mai bine, cu doar două tancuri pierdute din cele 14 livrate.

Totuși, nu se știe câte dintre acestea au fost efectiv angajate în luptă, mai ales că motorul lor de 1200 CP nu este suficient de puternic pentru a asigura o mobilitate extraordinară pe terenurile dificile. „Se blochează în noroi pentru că este prea greu”, a mărturisit un ofițer ucrainean în martie, amintesc francezii. De asemenea, la acea vreme, doar 50% dintre ele erau operaționale.

CITEȘTE ȘI: Noul AbramsX divide America: Un tanc de luptă tehnologizat cu AI cum nu s-a mai văzut vreodată sau un coșmar pentru SUA?

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel