Val de drone lansate de ucraineni către Crimeea. Rusia susține că a distrus 36 de drone deasupra Mării Negre

Darius Muresan |
Data publicării:

Sistemele de apărare antiaeriană ale Rusiei au distrus noaptea trecută 36 de drone lansate de Ucraina deasupra Mării Negre în largul Peninsulei Crimeea, a anunţat duminică dimineaţa Ministerul rus al Apărării, citat de Reuters, scrie Agerpres.

Într-un comunicat pe aplicaţia de mesagerie Telegram, ministerul nu a dezvăluit dacă au existat pagube sau victime în urma atacului.

Reuters menţionează că nu a putut verifica în mod independent aceste informaţii.

În acelaşi timp, agenţia britanică de presă a comunicat despre un incendiu izbucnit la primele ore ale zilei de duminică la rafinăria de petrol Afipski din regiunea Krasnodar (sudul Rusiei), despre care autorităţile locale au declarat că a fost stins cu promtitudine.

Conform unor informaţii difuzate pe reţelele sociale,explozii puternice ar fi zguduit rafinăria.

"Nu au existat victime, nicio infrastructură nu a fost avariată şi nu există nicio ameninţare pentru întreprindere sau pentru rezidenţii aşezărilor din apropiere", a declarat autoritatea de administrare a situaţiilor de urgenţă din regiunea Krasnodar, situată pe coasta Mării Negre.

Deocamdată, autorităţile ruse nu au oferit niciun fel de informaţii despre cauzele care au stat la originea acestui incendiu.

Două canale Telegram - Baza şi Shot - care dispun de o seamă de surse în serviciile de securitate ruse - au relatat că incendiul de la rafinărie, situată la circa 80 km est de portul Novorossiisk de la Marea Neagră - una dintre cele mai importante căi pentru exportul de petrol din Rusia- ar fi izbucnit în urma unui atac cu drone.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel